Șeful Fiat Chrysler, mesaj către Renault: Suntem încântați să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor

  • 05 August 2019 10:14
Șeful Fiat Chrysler, mesaj către Renault: Suntem încântați să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor

Mike Manley, directorul general al Fiat Chrysler Automobiles (FCA), a transmis un mesaj grupului francez Renault și altor potențiali parteneri: "Suntem încântați să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor", transmite Reuters, citat de Agerpres.

În iunie, Fiat Chrysler a propus o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault, dar a retras apoi oferta, acuzând condițiile politice din Franța pentru renunțarea la crearea celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen și Toyota. În urma tranzacției, FCA ar fi obținut accesul la tehnologiile pentru vehiculele electrice ale grupului francez

"Din punct de vedere strategic, avem în desfășurare planuri clare de investiții și un viitor solid. Asta nu înseamnă că dacă ar exista un viitor mai bun într-o alianță sau parteneriat ori fuziune nu am fi interesați și deschiși la asta", le-a spus jurnaliștilor Manley.

Acesta a explicat că Fiat Chrysler este deschis la reluarea negocierilor de fuziune cu Renault, dar producătorul auto francez nu este singurul potențial partener pentru a obține acces la tehnologiile pentru vehiculele electrice.

"Întrebați fiind dacă ei ar fi singura oportunitate, cu siguranță răspunsul ar fi 'nu'. Există acorduri de cooperare care pot ajuta la anumite tehnologii. Există cooperări care nu au fost niciodată luate în vedere în trecut", a declarat șeful FCA.

Pe segmentul vehiculelor comerciale, Fiat Chrysler are un parteneriat cu rivala Renault, grupul PSA. Cei doi producători auto au discutat o adâncire a alianței lor, înainte ca Fiat Chrysler să prezinte Renault oferta de fuziune, au declarat surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

FCA, care este în urma rivalelor în dezvoltarea vehiculelor autonome și electrice, a anunțat recent că în următorii cinci ani va investi nouă miliarde de euro (zece miliarde de dolari) pentru a introduce automobile electrice și hibride în toate regiunile.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău