Șeful Federației Fermierilor, Vasile Mîrzenco: Trebuie să ținem cont și de situația economică dificilă din Republica Moldova

  • 21 Septembrie 2022 08:22
Șeful Federației Fermierilor, Vasile Mîrzenco: Trebuie să ținem cont și de  situația economică dificilă din Republica Moldova

Directorul Executiv al Federației Fermierilor spune că entitatea pe care o conduce a renunțat la protestele planificate anterior împreună cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor. Potrivit lui Vasile Mîrzenco, agricultorii din Republica Moldova trebuie să țină cont și de situația economică dificilă în care se află țara. Fermierul spune că acțiunile de sprijin, anunțate de ministrul Vladimir Bolea, sunt binevenite și i-au determinat pe mulți agricultori să renunțe de proteste, notează IPN.

Vasile Mîrzenco spune că Federația Fermierilor și-a dorit inițial să participe la proteste, însă sprijinul autorităților anunțat de ministrul Bolea, poate redresa situația din domeniul agriculturii.

„Noi am hotărât inițial să participăm la proteste, dar la distanța de câteva ore după ședința noastră a ieșit ministrul agriculturii, a avut un briefing și a anunțat acțiuni care vin în sprijinul nostru. A fost amânat termenul de achitare a impozitelor până la 25 noiembrie, în Parlament se examinează repunerea în acțiune a legii care prevedea posibilitatea de achitare a impozitelor, taxelor, plăților la fondul social, din sumele acumulate în cont din TVA. Pentru fermierii care au un astfel de sold, dar mulți au, pentru că noi am procurat fertilizanți la sume destul de mari, această măsură este un sprijin potrivit”, a spus directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Ieri, reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au organizat o acțiune de protest în teritoriu, prin scoaterea tehnicii agricole în 15 puncte din țară. Fermierii conduși de Alexandru Slusari amenință că, dacă acțiunile lor regionale vor fi ignorate, următoarea etapă a protestului va fi aducerea tehnicii agricole în centrul Chișinăului. De cealaltă parte, directorul Federației Fermierilor spune că guvernarea nu este direct responsabilă de criza din domeniul agriculturii.

„Toți avem dreptul să protestăm și să ne manifestăm așa cum credem de cuviință că e mai bine pentru soarta agricultorilor, dar noi în calitate de organizație trebuie să ținem cont și de aspectul general al situației economico-financiare din țară. Creșterea prețurilor la carburanți, fertilizanți, nu este rezultatul activității actualei guvernări, este un impact al conflictului din regiune. Noi procurăm gaz la prețurile pe care ni le dictează furnizorul. Din acest motiv este neomenește ca atunci când cineva este afectat să venim și să mai lovim în același punct. Cineva ar vrea să se întâlnească în fiecare zi cu ministrul, cu prim-ministrul, nu-i normal acest lucru”, a mai spus agricultorul.

Potrivit agricultorilor, seceta severă din acest an a compromis în proporție de 80-90% recolta de porumb și în proporție de 60-70% recolta de floarea soarelui și sfeclă de zahăr. Iar fără ajutor din partea statului fermierii mici și mijlocii riscă să falimenteze.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:6,17 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău