Șeful diplomației iraniene ar urma să meargă la Islamabad pentru discuții cu delegația SUA

  • 24 Aprilie 19:20
Șeful diplomației iraniene ar urma să meargă la Islamabad pentru discuții cu delegația SUA

Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, este așteptat să ajungă vineri la Islamabad pentru discuții, iar negocieri de pace cu Statele Unite ale Americii ar putea avea loc.

Potrivit unor surse, oficialul iranian ar urma să sosească în cursul serii, însoțit de o delegație restrânsă, în timp ce o echipă americană responsabilă de logistică și securitate s-ar afla deja în capitala Pakistanului, transmite Agerpes.

Anterior, presa internațională a relatat că al doilea tur de negocieri dintre SUA și Iran ar fi trebuit să aibă loc în această săptămână la Islamabad, iar vicepreședintele american, JD Vance, ar fi fost pregătit să participe.

Totuși, Iranul a refuzat inițial participarea, acuzând Statele Unite că blocada asupra Strâmtorii Ormuz ar încălca acordul de încetare a focului. La rândul său, președintele american, Donald Trump, a anunțat prelungirea pe termen nelimitat a armistițiului și a cerut Teheranului să revină la masa negocierilor, menționând că blocada va continua. 

Într-un mesaj publicat anterior, Abbas Araghchi a declarat că a purtat discuții cu ministrul de externe al Pakistanului, Ishaq Dar, și cu comandantul armatei pakistaneze, Asim Munir. Conform acestuia, discuțiile au vizat evoluțiile regionale și aspecte legate de încetarea focului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
25,61
Nori împrăștiați
Umiditate:57 %
Vint:2,69 m/s
Fri
15
Sat
16
Sun
20
Mon
19
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău