Șeful diplomației germane avertizează că Vladimir Putin „nu vrea negocieri, ci o capitulare” a Ucrainei
-
30 Iunie 20:00
Șeful diplomației germane Johann Wadephul l-a acuzat luni pe președintele rus Vladimir Putin că vrea să impună „capitularea” Ucrainei și că nu are nicio dorință reală de a negocia, informează AFP, potrivit Agerpres.
Dacă Ucraina este gata pentru negocieri veritabile cu Moscova, „Putin în schimb nu cedează asupra niciuneia dintre cererile maximaliste: el nu vrea negocieri, ci o capitulare”, a declarat ministrul de externe german, sosit la Kiev într-o vizită inopinată.
„Însă noi vom rămâne în mod neclintit alături de Ucraina pentru apărarea ei, în special printr-o apărare aeriană modernă și alte arme”, alături de ajutoare umanitare și economice, a dat asigurări ministrul german, citat într-un comunicat al Ministerului Apărării german, afirmând că a sosit la Kiev ca purtător al acestei „promisiuni”.
Această vizită are loc într-un moment în care Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete asupra Ucrainei și în timp ce negocierile de pace inițiate de SUA pentru a pune capăt conflictului declanșat în urmă cu peste trei ani se află într-un punct mort.
„Libertatea și viitorul Ucrainei sunt sarcina cea mai importantă a politicii noastre externe și de securitate” în Europa, a mai afirmat ministrul german, potrivit comunicatului.
Rusia „pariază pe o slăbire a sprijinului nostru” și „vrea cucerire și supunere, și aceasta cu orice preț – chiar și cu prețul a sute de mii de vieți suplimentare”, a mai declarat Wadephul.
Mai mult, ministrul german a subliniat că, atât timp cât Rusia va refuza să se angajeze în negocieri reale, sancțiunile vor continua să limiteze mijloacele lui Putin de a finanța războiul său criminal.
Berlinul lucrează la aceasta „în cadrul Uniunii Europene și împreună cu partenerii noștri din G7, cu cea mai mare hotărâre”, a dat asigurări șeful diplomației germane.
Pe 10 iunie, Comisia Europeană a dezvăluit ultimul pachet de sancțiuni care vizează instituțiile financiare din Rusia și exporturile de energie din această țară care a invadat Ucraina în luna februarie 2022.
Ultima propunere, prezentată de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și de Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, extinde numărul băncilor rusești și a petrolierelor ce fac parte din „flota fantomă” ce vor fi introduse pe lista neagră. Până în prezent, Bruxelles-ul a vizat peste 350 de nave din această flotă, asupra căreia planează acuzațiile de implicare în acte de sabotaj și vandalism.
Doar că Ungaria și Slovacia au blocat cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni.

