Șefia serviciilor speciale din R.Moldova ar putea fi preluată de un fost reprezentant al guvernării PCRM la CEDO
-
20 Decembrie 2017 07:53
Remanierile la nivelul administrației publice centrale nu se rezumă doar la nivelul Cabinetului de Miniștri. Un fost reprezentant al guvernării comuniste conduse de Vladimir Voronin, între 2001 și 2009, Vitalie Pîrlog, ar putea prelua funcția de șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în locul lui Mihai Bălan, numit la propunerea Partidului Liberal condus de Mihai Ghimpu.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că fostul ministru al Justiției și premier interimar, Vitalie Pîrlog, are șanse să ajungă în funcția de director al SIS, ca urmare a unei inițiative senate de 10 parlamentari.
„Există o inițiativă în acest sens semnată de zece deputați din coaliția de guvernare. Acești deputați au propus candidatura lui Vitalie Pîrlog pentru funcția de director al SIS. Urmează ca deja candidatura acestuia să fie aprobată în comisiile parlamentare, iar ulterior de plenul Parlamentului”, a declarat Candu, citat de TV8, cu referire la declarațiile acestuia din cadrul unei emisiuni la TVR Moldova.
În prezent Vitalie Pîrlog ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor INTERPOL. Acesta, săptămâna trecută a refuzat posibilitatea să devină deputat în Parlamentul, după ce comunista Oxana Domenti a decis să plece definitiv din politică.
Vitalie Pîrlog a fost, între anii 2001 și 2006, reprezentantul Guvernului R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). La data de 20 septembrie 2006, prin decretul președintelui Republicii Moldova, Pîrlog este numit în funcția de ministru al Justiției. El și-a păstrat funcția de ministru și în noul guvern format de Zinaida Greceanîi la data de 31 martie 2008.
Între 14—25 septembrie 2009 a deținut interimatul șefiei Cabinetului de Miniștri, înainte ca guvernarea să fie transferată de la comuniști la Alianța pentru Integrare Europeană.