Șefi ai agențiilor guvernamentale, membri ai Partidului Liberal, și-au depus cererile de demisie
-
30 Mai 2017 07:39
Miniștrii și viceminiștrii desemnați de Partidul Liberal, precum și unii șefi ai agențiilor guvernamentale și-au depus luni, 29 mai, cererile de demisie la Cancelaria de Stat, după ce liberalii și-au anunțat vineri decizia de a părăsi coaliția de guvernare.
Astfel, au prezentat cereri de demisii ministrul Mediului Valeriu Munteanu și cel al Educației Corina Fusu, adjuncții acestora, precum și vicepremierul Gheorghe Brega, care se află de astăzi în concediu, conform unei cereri depuse anterior, pe 18 mai.
Directorul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Octavian Apostol, directorul Agenției pentru Rezerve Materiale, Nicolae Hâncu, și directorul general „Moldsilva” Ion Cebanu și adjunctul acestuia, de asemenea și-au depus cererile de demisie.
Partidul Liberal a părăsit vineri alianța de guvernare, după ce prim-vicepreședintele acestui partid, primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă a fost reținut de CNA în dosarul parcărilor cu plată și plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.