Șefa Direcției Juridice a Primăriei Chișinău a demisionat

  • 13 Ianuarie 2017 16:58
Șefa Direcției Juridice a Primăriei Chișinău a demisionat

Diana Gurschi și-a dat demisia din funcția de șefă a Direcției Juridice a Primăriei mun. Chișinău. Aceasta a plecat, în luna decembrie 2016, în concediu, cu ulterioara demisie.

Plecarea Dianei Gurschi a venit în momentul în care autoritățile locale sunt aproape să piardă, în urma unor litigii și scheme dubioase, 20 de terenuri cu o suprafață de peste 3 hectare. Anterior, în adresa Dianei Gurschi, inclusiv din interiorul Primăriei au fost formulate mai multe acuzații. Întrebată dacă demisia sa din funcția de șefă  a Direcției Juridice a Primăriei mun. Chișinău este legată de acuzațiile din ultimul timp privind implicarea în schemele de înstrăinare a unor terenuri, fosta șefă din cadrul Primăriei a negat cu vehemență acest lucru și a declarat că a plecat din proprie inițiativă.

„Evident că nu. În primul rând, niciun teren nu este înstrăinat. Nimeni nu a arătat niciun teren exact, numărul cadastral, care este înstrăinat. Dimpotrivă, din partea administrației locale s-a solicitat de trei ori aplicarea sechestrului și a fost sesizată procuratura și Centrul Național Anticorupție. Litigiul continuă. La acest moment este la Judecătoria sectorului Râșcani… Personal, am posibilitatea să fac anumite schimbări în viața mea profesională”, a explicat pentru ZdG, Diana Gurschi, care a precizat că cererea de demisie a fost depusă la 26 decembrie și a fost aprobată la 9 ianuarie curent. Mai mult, fosta șefă a Direcției Asistență Juridică spune că deja este angajată la alt serviciu, în sectorul privat, scrie Ziarul de Gardă.

Ziarul de Gardă a scris în decembrie 2016 că autoritățile sunt pe cale să piardă peste 3 ha de terenuri, după o schemă dubioasă, cu implicarea unui executor judecătoresc. Cu detalii despre caz au venit și autoritățile publice locale, care printr-un comunicat de presă au oferit mai multe detalii despre schemă. Gurschi a plecat în concediu în perioada în care acesta caz a ajuns să fie discutat în cadrul instituției în care a activat în ultimii aproape 10 ani.

În iulie 2014, Ziarul de Gardă scria că, în ultimii ani, practic toți conducătorii Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare (DGAURF) au depus sesizări la adresa conducerii Consiliului Municipal Chișinău (CMC) și a Primăriei Chișinău în care reclamau lacune în activitatea Direcției Asistență Juridică (DAJ), conduse de Diana Gurschi. Conform acestor sesizări, există zeci de dosare în care juriștii municipiului nu și-ar fi onorat obligațiile pentru care sunt plătiți. Aceștia, fie nu se prezentau în instanța de judecată atunci când se examina dosarul, fie nu depuneau recursuri la multe hotărâri prin care Primăria este obligată să cedeze loturi de teren unor persoane private, fie îl depuneau peste termenul legal, pierzând astfel dosarul.

În acest fel, municipalitatea pierde zeci de terenuri fără a lupta cu adevărat pentru ele. Diana Gurschi, șefa Direcției, susținea însă că aceste informații nu corespund adevărului și că pentru toate dosarele invocate în notele informative i-a prezentat dări de seamă primarului Dorin Chirtoacă.

În declarația cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2015, Diana Gurschi scrie că a încasat un salariu de 103 mii de lei. Aceasta a vândut un automobil de model Lexus cu 12 mii de euro, dar și un apartament în Chișinău cu 100 de mii de euro, echivalentul a 1,9 milioane de lei la cursul din octombrie 2014, atunci când a fost semnat contractul de vânzare/cumpărare. Aceasta mai declară o casă de locuit, un garaj, două șure, pe care le-a achiziționat în 2013. În 2015, Gurschi și-a achiziționat un Volkswagen Golf, nou, fabricat în același an, pentru care susține că a plătit 287 de mii de lei.

Diana Gurschi nu este căsătorită, dar ar fi într-o relație cu angajatul Centrului Național Anticorupție, Vitalie Nichiforciuc, ofițer superior de investigații, tot el, fratele deputatului democrat, Eugeniu Nichiforciuc. Gurschi este rudă cu fostul judecător al Curții Supreme de Justiție, Constantin Gurschi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău