Șefa Direcției generale educație, tineret și sport, de la Primăria Chișinău, Rodica Guțu și-a depus demisia
-
22 Ianuarie 2020 09:46
Șefa Direcției generale educație, tineret și sport din capitală (DGETS), Rodica Guțu, dar și cei doi șefi adjuncți ai direcției, au plecat din funcție. Cererile de demisie ale acestora au fost semnate marți, 21 ianuarie, de primarul general Ion Ceban.
Solicitată de IPN, Rodica Guțu a declarat că nu dorește să comenteze demisia sa. Fosta șefă la DGETS nu e sigură, dacă va rămâne în continuare în pedagogie și discută cu familia eventualitatea plecării peste hotare.
„Am depus cererea de bunăvoie. Cred că a ajuns timpul ca să îmi schimb activitatea. Am muncit un an și jumătate foarte mult. Am avut program de lucru câte opt ore pe zi, cred că și familia mea merită dedicație. Ceea ce am putut face pentru sistemul educațional s-a monitorizat, s-a văzut. Urmează să se aprecieze și de cadrele didactice și de comunitate”, a declarat Rodica Guțu pentru IPN.
Într-o postare pe Facebook, cu referire la Rodica Guțu, Ion Ceban, a menționat că aceasta „a avut multe încălcări pe parcursul activității sale în această direcție, dar și scheme de interese”. El mai spune că astăzi, 22 ianuarie, a și prezentat colectivului DGETS persoana care va fi unul din noii șefi adjuncți ai direcției. Este vorba de Dorin Pavaloi, „un specialist bun în domeniu”.
Primarul Ion Ceban i-a solicitat șefei DGETS să-și prezinte benevol demisia în ședința operativă de la începutul acestei săptămâni.
Rodica Guțu a fost desemnată învingătoare al concursului în funcția de șef al Direcției generale educație, cultură, tineret și sport printr-o dispoziție a primarului interimar din 31 mai 2018. Ea a fost numită în funcție pentru un termen de patru ani. Înainte de asta, Rodica Guțu a asigurat interimatul funcției din 2016.
În curând urmează să fie desfășurată procedura de angajare a unui nou șef al DGETS.