Șefa Delegației UE la Chișinău, Iwona Piórko: „Asigurarea unui spațiu civic sigur, stabil și deschis este vital pentru sustenabilitatea reformelor oriunde, fie în UE, fie în țările candidate”
-
24 Aprilie 14:47
Reprezentanți ai societății civile și ai autorităților din Republica Moldova s-au reunit astăzi în cadrul celei de-a 17-a întâlniri a unei platforme de dialog, pentru a discuta presiunile asupra spațiului civic, evoluțiile economice și schimbările climatice. Dialogul dintre autorități și societatea civilă este esențial pentru procesul de aderare și pentru susținerea reformelor, a subliniat Președintele Comitetului Economic și Social European (EESC), Séamus Boland în deschiderea reuniunii, transmite Radio Chișinău.
Președintele Comitetului Economic și Social European, Séamus Boland, a declarat astăzi că implicarea societății civile – inclusiv sindicate, patronate și ONG-uri – este crucială pentru consolidarea democrației și pentru susținerea reformelor. Totodată el a avertizat că dezinformarea rămâne o provocare majoră atât pentru Republica Moldova, cât și pentru alte state europene, afirmând că aceasta poate fi exploatată de actori care urmăresc destabilizarea spațiului public. Oficialul european a reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și a spus că instituția pe care o conduce va susține în continuare eforturile de aderare, fără a oferi un calendar.
„În calitate de președinte al ESC, instituția pe care o reprezint și eu personal suntem pe deplin angajați în sprijinirea candidaturii dumneavoastră la Uniunea Europeană. Am spus acest lucru de mai multe ori în timpul vizitei și îl reafirm cu tărie. De asemenea, am subliniat că această platformă și societatea civilă, în general, trebuie să facă parte din acest dialog. Dialogul și societatea civilă trebuie să fie în centrul Europei. De aceea, existența acestei platforme este atât de importantă. Sunt multe decizii de luat și nu puteți merge înainte fără a implica societatea civilă organizată, inclusiv partenerii sociali pe care îi avem în cadrul ESC, prin Inițiativa pentru statele candidate la extindere. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că astfel de platforme sunt susținute și implicate în procesul decizional”, a spus Séamus Boland.
Procesul de aderare la UE al Republicii Moldova avansează prin muncă tehnică intensă, în ciuda lipsei unei decizii politice de deschidere a negocierilor, a declarat ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko. Ea a spus că echipele din Moldova și Uniunea Europeană lucrează „zi și noapte” la pregătirea dosarelor de aderare, implicând ministere, Biroul de Integrare și instituțiile europene. Potrivit oficialului european, asigurarea unui spațiu civic „sigur și deschis” este o condiție importantă pentru sustenabilitatea reformelor, atât în statele membre ale UE, cât și în țările candidate.
„Este foarte importantă cooperarea strânsă cu societatea civilă și un angajament ferm față de transparență la toate nivelurile. De aceea subliniem mereu că reformele trebuie implementate într-un mod participativ și responsabil. De fapt, cadrul de negociere al UE pentru Moldova a subliniat acest lucru foarte clar, afirmând că participarea activă a societății civile rămâne esențială pentru implementarea pe termen lung. Asigurarea unui spațiu civic sigur, stabil și deschis este vital pentru sustenabilitatea reformelor, oriunde — fie în UE, fie în țările candidate. De aceea mă bucur că acest subiect este pe agenda dumneavoastră și că discutați despre consolidarea spațiului civic și a mediului de funcționare pentru societatea civilă, deoarece acestea sunt elemente esențiale pentru orice sistem democratic incluziv”, a precizat Iwona Piórko.
Vicepremierul pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov a spus că progresele făcute de la depunerea cererii de aderare au fost posibile datorită parteneriatului dintre autorități și organizațiile neguvernamentale, multe dintre acestea fiind implicate direct în echipele de lucru pentru negocieri. Oficialul a subliniat că Republica Moldova se află la începutul unui „parcurs tehnic complex și dificil”, în cadrul căruia trebuie să demonstreze instituții democratice funcționale și o economie de piață capabilă să facă față competiției din piața unică europeană.
„Este un efort monumental, aș spune eu, în fața noastră, pentru următorii 3-4 ani de zile cât ne propunem să ne pregătim pentru a fi gata de aderare până în 2030. Putem să reușim acest efort doar dacă muncim împreună, umar la umar și mă bucur foarte mult că pot să am încrederea în acest parteneriat, pentru că el deja funcționează foarte bine și cred că putem găsi din nou noi căi prin care să ne asigurăm că sunteți implicați în absolut toate procesele care au loc pentru noi ca țară în procesul de negociere”, a afirmat Cristina Gherasimov.
Platforma Societății Civile UE–Moldova face parte dintr-un mecanism periodic de consultare între instituțiile publice și societatea civilă, axat pe consolidarea cooperării și monitorizarea reformelor.

