Șefa delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova, în vizită la Ministerul Apărării
-
22 Septembrie 2023 18:34
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi a primit-o, astăzi, 22 septembrie, la sediul instituției de apărare, pe șefa delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova (CICR), Doris El Doueihy, anunță instituția de resort.
Părțile au discutat despre stadiul de cooperare dintre Ministerul Apărării și CICR, precum și despre intensificarea acesteia, prin lansarea unor noi proiecte și programe de interes comun în țara noastră.
Ministrul Nosatîi și-a exprimat recunoștința pentru interesul CICR în consolidarea parteneriatului cu Armata Națională, precum și pentru pregătirea contingentelor Armatei Naționale detașate în misiunile de menținere a păcii KFOR și UNIFIL în domeniul Dreptului internațional umanitar.
Potrivit ministrului Anatolie Nosatîi, CICR ocupă un rol important în contextul actual de securitate, iar expertiza oferită de reprezentanții organizației internaționale Armatei Naționale este valoroasă.
La rândul său, Doris El Doueihy a apreciat colaborarea bună cu instituția de apărare și a vorbit despre realizările din anul curent, dar și despre proiectele pe care organizația intenționează să le lanseze în Republica Moldova în anul 2024.