Ședință de judecată în DOSARUL George Simion la ora 10:00
-
10 Februarie 2016 09:03
Judecătoria sectorului Centru al municipiului Chișinău va continua astăzi examinarea sesizării liderului Platformei Acțiunea 2012, George Simion, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova.
Ședința urmează să se desfășoare începând cu ora 10.00, după ce ieri judecătoarea Svetlana Tizu a amânat-o din lipsă de timp.
Chiar dacă ședința urma a fi una publică, la solicitarea reprezentanților Serviciului de Informații și Securitate, instanța a decis examinarea cauzei cu ușile închise. Motivul invocat de SIS și reprezentanții Biroului de Migrație și Azil a fost că informația din dosar ar putea pune în pericol securitatea Republicii Moldova.
Amintim că George Simion a fost declarat persona non-grata pentru o perioadă de 5 ani, în mai 2015. El a contestat în instanță decizia care ulterior a fost suspendată, până la examinarea cauzei în fond. În același timp, printr-o hotărâre datată cu 30 noiembrie 2015, Curtea de Apel, a casat încheierea instanței de fond și a respins solicitarea de suspendare a deciziei.