Securitatea regională și problematica transnistreană, discutată la Paris

  • 31 Ianuarie 2013 09:00
Securitatea regională și problematica transnistreană, discutată la Paris

Programul vizitei de joi la Paris include întrevederi cu oficialii din cadrul Executivului francez.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, se află într-o vizită de lucru în Franța, după ce miercuri, 30 ianuarie, a vizitat Berlinul, unde a avut consultări cu oficialii germani privind agenda europeană a Republicii Moldova și perspectivele de dezvoltare ale raporturilor bilaterale moldo-germane, anunță un comunicat al Ministrelui de Externe de la Chișinău.

Programul vizitei de joi la Paris include întrevederi cu oficialii din cadrul Executivului francez. Discuțiile se vor axa pe subiecte privind evoluția dialogului politic dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și rolul Franței în consolidarea acestui dialog, securitatea regională și problematica transnistreană, stadiul actual și perspectivele de dezvoltare ale relațiilor moldo-franceze atât pe plan bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale, inclusiv în Organizația Internațională a Francofoniei.

Programul vizitei va include, de asemenea, o dezbatere publică la Institutul de Științe Politice de la Paris,  precum și întrevederi cu reprezentanții asociațiilor comunităților de moldoveni din Franța.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău