Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății va fi dotată cu 20 de paturi și alte dispozitive medicale
-
04 Decembrie 2021 11:10
Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății va fi dotată cu 20 de paturi și alte dispozitive medicale necesare. Totul datorită suportului financiar în valoare de peste 7.861.635 de lei care va fi oferit de Guvernul Republicii Cehe pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor medicale din țara noastră.
În acest scop, Ministerul Sănătății a semnat un acord de grant cu Ambasada Republicii Cehe la Chișinău. Dotarea Secției de Terapie Intensivă va permite Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății să ofere asistență de înaltă calitate unui număr mai mare de pacienți, mai ales în contextul pandemiei COVID-19. Perioada de implementare a acestui proiect e 5 decembrie 2021 – 30 septembrie 2022.
Cu această ocazie, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, și-a exprimat recunoștința pentru asistența valoroasă venită din partea Guvernului Republicii Cehe în lupta cu pandemia. La rândul său, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Cehe la Chișinău, Stanislav Kazecky, a reiterat că Republica Cehă încearcă să fie acolo unde este necesar.
Amintim că Ministerul Sănătății a implementat alte două proiecte cu suportul Guvernului Republicii Cehe. Mai exact, în perioada 01 iulie – 30 octombrie 2020, prin intermediul grantului de 3.347.385 de lei a fost dotată secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului Raional Călărași cu paturi și dispozitive medicale. În aceeași perioadă, țara noastră a beneficiat de un alt grant de 3.347.385. Astfel, a fost posibilă dotarea secției de terapie intensivă din cadrul Spitalului Raional Căușeni.