Secretarul general al ONU: Omenirea se îndreaptă ''cu ochii închiși spre o catastrofă climatică''
-
21 Martie 2022 16:16
Omenirea se îndreaptă "cu ochii închiși spre o catastrofă climatică", a declarat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a deplâns că, în pofida unei agravări a situației climatologice de pe Terra, marile economii ale lumii continuă să permită o creștere a emisiilor lor de gaze cu efect de seră, informează AFP, potrivit Agerpres.
Obiectivul de a limita creșterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială, cel mai ambițios dintre obiectivele prevăzute în Acordul de la Paris, se află "la terapie intensivă", a adăugat Antonio Guterres într-o conferință dedicată dezvoltării durabile și organizată de publicația The Economist la Londra.
Potrivit ONU, omenirea va trebui să își scadă cu 45% emisiile până în 2030 pentru a spera să limiteze creșterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius. Însă emisiile sunt în continuare în creștere și planeta noastră s-a încălzit deja, în medie, cu circa 1,1 grade Celsius după era preindustrială, contribuind la înmulțirea caniculelor, secetelor, furtunilor și inundațiilor catastrofale.
"Problema se agravează", a declarat Antonio Guterres într-un mesaj video preînregistrat, în care a reamintit că în anul 2020 catastrofele climatice "au alungat din casele lor 30 de milioane de persoane - de trei ori mai mult decât numărul persoanelor strămutate din cauza conflictelor armate".
"Mergem cu ochii închiși spre o catastrofă climatică" și "dacă vom continua astfel, putem să spunem adio obiectivului de +1,5 grade Celsius", iar "cel de +2 grade Celsius ar putea deveni și el imposibil de atins".
Chiar dacă țările își vor onora angajamentele luate la Paris, emisiile ar urma să crească în continuare cu 14% până la sfârșitul acestui deceniu, cauzând o încălzire "catastrofală" cu 2,7 grade Celsius, a anunțat Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC).
"Nebunie" a dependenței de carburanți fosili
Criticând o formă de "optimism naiv" care a existat la finalul COP26, organizată la Glasgow în toamna anului trecut, secretarul general al ONU a spus că dependența persistentă de energiile fosile reprezintă "o nebunie".
"Această dependență de combustibilii fosili ne duce spre o distrugere colectivă", a afirmat Antonio Guterres, la câteva ore după startul unei reuniuni de două săptămâni ce vizează validarea unui raport istoric întocmit de GIEC despre scenariile ce ar permite limitarea încălzirii planetei noastre, precizând posibilitățile concrete pentru marile sectoare de activitate și vizând creșterea activităților de stocare și depozitare a carbonului.
Acest raport ar fi ajuns la concluzia că emisiile de CO2 ar urma să atingă un punct maximal peste câțiva ani dacă omenirea dorește să atingă obiectivele de temperatură fixate la Paris.
Invadarea Ucrainei de către Rusia, a adăugat Antonio Guterres, ar putea să facă să deraieze și mai mult acțiunile întreprinse în favoarea stabilizării climei, întrucât multe țări s-au lansat într-o căutare frenetică de noi surse de aprovizionare cu gaze naturale și cu petrol pentru a-și înlocui importurile din Rusia, consolidând astfel dependența lor de combustibilii fosili.
Anul trecut, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a publicat un raport care a avut efectul unei bombe mediatice, întrucât afirma că o creștere cu cel mult 1,5 grade Celsius a temperaturii globale ar fi incompatibilă cu orice nouă exploatare de petrol și de gaze naturale sau cu orice nouă termocentrală pe cărbune.
Alegând să nu mai respecte practica obișnuită ce consta în a nu desemna o țară anume, Antonio Guterres a reproșat Australiei și "câtorva recalcitranți" faptul că nu au prezentat planuri "semnificative" pe termen scurt pentru a-și reduce emisiile.
China și India, care depind puternic de cărbune, au refuzat să adere pe deplin la obiectivul de +1,5 grade Celsius și să își fixeze obiective mai ambițioase privind reducerea emisiilor pe termen scurt.
"Vestea bună este că toate guvernele din G20 - inclusiv cele din China, Japonia și Coreea de Sud - au acceptat să nu mai finanțeze exploatări de cărbune în străinătate", a nuanțat Antonio Guterres.
"Aceste țări trebuie să facă acum, de urgență, același lucru la ele acasă", a adăugat secretarul general al ONU.
Națiunilor bogate le revine de acum sarcina de a furniza banii, tehnologia și know-how-ul necesare pentru a ajuta economiile emergente și pentru a elimina cărbunele din portofoliile energetice, a mai spus Antonio Guterres, citând exemplul unui acord inovator semnat cu Africa de Sud și dezvăluit în cadrul COP26 de la Glasgow.