Secretarul general al ONU denunță o ''interferență străină'' fără precedent în Libia

  • 08 Iulie 2020 19:36
Secretarul general al ONU denunță o ''interferență străină'' fără precedent în Libia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunțat miercuri o "interferență străină care a atins niveluri fără precedent" în Libia, prin "livrarea de echipamente sofisticate și numărul mercenarilor implicați în lupte", potrivit France Presse, preluat de Agerpres.

Pronunțându-se în cursul unei videoconferințe ministeriale a Consiliului de Securitate, Antonio Guterres și-a exprimat îngrijorarea față de regruparea forțelor militare în jurul orașului Sirt, situat la jumătatea drumului între Tripoli în vest și Benghazi în est.

Forțele Guvernului de uniune națională libian (GNA), cu sediul la Tripoli și recunoscut de ONU, "cu un sprijin extern semnificativ, continuă să avanseze spre est și sunt în prezent la 25 km vest de Sirt", a spus el. În trecut, forțele GNA au încercat în două rânduri să cucerească orașul, a precizat secretarul general al ONU.

Susținut de Turcia, GNA se opune forțelor mareșalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, sprijinit în special de Egipt și Emiratele Arabe Unite.

"Suntem foarte preocupați de concentrarea militară alarmantă în jurul orașului și de înaltul nivel de interferență străină directă în conflict, cu încălcarea embargoului asupra armelor decretat de ONU, a rezoluțiilor Consiliului de Securitate și a angajamentelor asumate de statele membre la Berlin" în ianuarie, a insistat Antonio Guterres.

El nu a nominalizat nicio țară în mod special.

Secretarul general a mai indicat că discuțiile duse de ONU cu reprezentanți militari ai celor două părți se referă în special la "plecarea mercenarilor străini", o "cooperare antiteroristă", o "dezarmare și o demobilizare", precum și la "posibilitatea unui mecanism de încetare a focului".

El a evocat de asemenea, fără să detalieze, posibilitatea creării unei "zone demilitarizate" al cărei control ar fi încredințat misiunii ONU prezente în Libia.

Prezența în Libia a mercenarilor ruși și sirieni (afiliați regimului sirian, potrivit celor care luptă împotriva trupelor lui Haftar, și aparținând opoziției pentru cei prezenți alături de forțele GNA) a fost adeseori evocată de la începutul anului.

Ultimele acțiuni militare la sud de Tripoli și în regiunea Tarhuna s-au tradus prin refugierea din calea luptelor a aproape 30.000 de persoane, ridicând numărul celor strămutați în Libia la circa 400.000, a mai spus Guterres. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău