Secretarul general al ONU condamană atacurile sinucigașe comise împotriva unor moschei din Afganistan
-
21 Octombrie 2017 12:14
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat cu fermitate atacurile sinucigașe comise împotriva a două moschei din capitala afgană Kabul și provincia Ghor (centru) în timpul slujbelor religioase de vineri, scrie Agerpres.
Secretarul general și-a exprimat solidaritatea cu poporul și guvernul afgan și a transmis sincere condoleanțe familiilor victimelor, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric, într-un comunicat difuzat vineri.
'Numai săptămâna aceasta, sute de civili afgani care își vedeau de viața lor de zi cu zi, inclusiv practicarea credinței lor religioase, au căzut victime unor acte de violență brutale', se arată în comunicat. 'Secretarul general subliniază că cei responsabili trebuie aduși rapid în fața justiției.Violențele trebuie să înceteze și să înceapă dialogul', menționează sursa citată.
Peste 70 de persoane au fost ucise în atacurile sinucigașe comise vineri în Afganistan.
SUA au condamnat de asemenea atacurile de vineri precum și cele comise pe teritoriul Afganistanului în cursul acestei săptămâni, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, potrivit unui comunicat