Secretarul general al ONU avertizează că reducerea contribuției SUA va avea consecințe grave

  • 05 Aprilie 2017 09:18
Secretarul general al ONU avertizează că reducerea contribuției SUA va avea consecințe grave

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marți că decizia Statelor Unite de a sista finanțarea Fondului pentru Populație al Națiunilor Unite (UNFPA) ar putea avea "efecte devastatoare" asupra femeilor și fetelor vulnerabile din întreaga lume, scrie Agerpres.

Departamentul de Stat al SUA a anunțat că nu va mai aloca fonduri UNFPA, deoarece această agenție a Organizației Națiunilor Unite "sprijină sau participă activ la managementul unui program de avorturi sub constrângere sau sterilizare involuntară". Este prima dată când administrația președintelui Donald Trump taie finanțarea pentru ONU, remarcă Reuters.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că Guterres "consideră că decizia se bazează pe o percepție inexactă asupra naturii și importanței muncii depuse de UNFPA".

UNFPA și alte agenții similare sunt finanțate voluntare de guverne. SUA erau pe poziția a patra în rândul finanțatorilor UNFPA, cu o contribuție de 75 de milioane de dolari, la bugetul central și ca alocare prevăzută.

Constrângerile la avort și sterilizările la care se referă Washingtonul ar avea loc în China, a afirmat Departamentul de Stat, precizând că nu există dovezi ale implicării directe a UNFPA în astfel de acțiuni, dar agenția continuă să colaboreze cu guvernul de la Beijing în materie de planificare familială.

Fondul Națiunilor Unite pentru Populație contribuie la planificarea familială și asistența medicală pentru mame și copii în peste 150 de țări.

După decizia SUA, Guterres a făcut apel la alți donatori să aloce fonduri suplimentare pentru UNFPA. Regatul Unit, principalul finanțator, își va continua sprijinul, a declarat ambasadorul britanic la ONU Matthew Rycroft.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
13,49
Cer acoperit de nori
Umiditate:82 %
Vint:5,05 m/s
Tue
15
Wed
17
Thu
19
Fri
20
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău