Secretarul general al ONU consideră "important" procentul majoritar al celor ce au votat la referendum pentru schimbarea denumirii Macedoniei
-
02 Octombrie 2018 10:00
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a indicat că ia notă de rezultatele referendumului consultativ organizat în Macedonia și a considerat "important" procentul majoritar "zdrobitor" al celor care au votat în favoarea acordului asupra unui nou nume pentru această țară, transmite Agerpres.
El solicită tuturor forțelor politice din Macedonia să continue acest referendum prin intermediul instituțiilor statului, precizează un comunicat al Națiunilor Unite, potrivit sursei citate.
Puterea și opoziția au clamat victoria la referendum cu un procent de "Da" de 91,46% dintre alegătorii prezenți la vot, dar și cu o rată masivă de absenteism, circa două treimi din cetățenii înscriși, ceea ce face să plutească o mare incertitudine asupra unei ratificări în Parlamentul de la Skopje.
ONU, care a facilitat acordul la care s-a ajuns la începutul verii între Grecia și Macedonia, rămâne dispusă să "furnizeze tot sprijinul necesar" rezolvării acestui dosar "prin intermediul emisarului său sau al agențiilor, fondurilor și programelor Națiunilor Unite", adaugă comunicatul lui Antonio Guterres.
Premierul macedonean Zoran Zaev a afirmat că se așteaptă ca parlamentul să confirme totuși rezultatul consultării populare și și-a exprimat speranța ca și deputații opoziției de dreapta să "respecte voința alegătorilor" și să valideze schimbarea numelui, în caz contrar avertizând că va convoca alegeri anticipate.