Secretarul general al NATO promite că afganii care nu au putut fi evacuați nu vor fi uitați
-
31 August 2021 20:00
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că este "esențial" ca aeroportul din Kabul să rămână deschis și a promis să nu-i uite pe cei care încearcă să fugă de regimul taliban după plecarea ultimilor soldați americani.
"Este esențial să păstrăm aeroportul deschis, atât pentru a permite ajutorul umanitar, cât și pentru a ne asigura că putem continua să scoatem oamenii din țară, cei care doresc și care nu au putut beneficia de evacuarea militară", a declarat el în cadrul unui interviu pentru AFP, potrivit Agerpres.
"Suntem cu toții angajați în a continua să facem mari eforturi pentru a-i scoate din țară. Nu îi vom uita", a adăugat Stoltenberg.
Ultimul zbor american a decolat de pe aeroportul din Kabul în noaptea de luni spre marți, la finalul unei operațiuni de salvare precipitate pentru evacuarea a peste 123.000 de persoane, în special personal al țărilor aliate și afgani care au lucrat pentru acestea.
Jens Stoltenberg a dat asigurări că aliații vor menține presiunea diplomatică asupra noilor stăpâni ai țării pentru ca ei să permită plecarea afganilor care se simt în pericol.
El a felicitat Turcia, membră a NATO, care a propus să joace un rol în securizarea aeroportului. Șeful Alianței Nord-Atlantice a mulțumit unui număr de circa 800 de membri ai personalului civil al organizației care au contribuit la gestionarea podului aerian.
"Vom continua să lucrăm cu aliații NATO și alte țări pentru a-i ajuta pe oameni să plece. Talibanii au transmis cu claritate că vor autoriza plecările, îi vom judeca pe talibani după ceea ce spun, dar și după ceea ce fac", a declarat Stoltenberg.
"Și vom utiliza mijloacele noastre de presiune politică, diplomatică și economică pentru a face în așa fel încât oamenii să poată pleca. Este important pentru că aliații NATO sunt acolo de mulți ani", a adăugat secretarul general al NATO.
În viitor, a subliniat Stoltenberg, cei 30 de membri ai Alianței Nord-Atlantice vor examina cu atenție ce nu a funcționat în cadrul misiunii lor vizând instalarea în Afganistan a unui guvern și a unei armate capabile să reziste talibanilor.
"Este una dintre întrebările dificile pe care trebuie să ni le punem, în contextul în care vom declanșa acum un proces de evaluare și analiză pentru a trage învățămintele în cadrul NATO", a mai declarat el pentru AFP.
"Pentru că trebuie să înțelegem mai bine ceea ce a mers prost, dar și să ne analizăm realizările în Afganistan, în special în materie de luptă împotriva terorismului", a mai spus Jens Stoltenberg.