Secretarul general al Guvernului s-a întâlnit cu noua Directoare de țară a GIZ Moldova

  • 12 Octombrie 2022 18:45
Secretarul general al Guvernului s-a întâlnit cu noua Directoare de țară a GIZ Moldova

Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova și Cancelaria de Stat continuă colaborarea în cadrul proiectelor curente, dar și a celor viitoare. Oportunitățile de a oferi suport Republicii Moldova au fost discutate astăzi de Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea și noua Directoare de țară a GIZ Moldova, Claudia Hermes, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și protocol a Executivului.

Dumitru Udrea a apreciat cooperarea dintre GIZ și Republica Moldova, menționând că prin proiectele inițiate Agenția aduce un sprijin valoros în realizarea transformărilor esențiale pentru dezvoltarea socio-economică a țării noastre. „Sunteți un partener de încredere și vă mulțumim pentru ajutorul oferit în domeniile prioritare pentru noi. Sunt sigur că și în continuare vom avea o colaborare intensă, vom atinge împreună toate obiectivele setate și vom genera rezultate pentru cetățenii noștri”, a spus Dumitru Udrea.

„Vreau să vă asigur că împreună cu Uniunea Europeană vom susține în continuare eforturile Executivului, inclusiv prin realizarea unor noi proiecte. Cunoaștem domeniile în care  aveți nevoie de suport și suntem capabili să răspundem necesităților voastre”, a subliniat Claudia Hermes.

Printre proiectele la realizarea cărora contribuie GIZ Moldova se numără și Programul „EU4Moldova: Comunități Locale”, care are drept scop îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din mediul rural. De asemenea, Secretarul general al Guvernului s-a referit la importanța proiectelor care oferă suport Guvernului Republicii Moldova, orientate spre implementarea eficientă a programului său de activitate, în conformitate cu prevederile Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.  

În prezent, Cancelaria de Stat este partenerul strategic la implementarea a patru proiecte realizate cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, cu un buget total de peste 24,3 mil. euro.  Acestea vizează îmbunătățirea perspectivelor socio-economice pentru populația din comunitățile Republicii Moldova, modernizarea sectorului sănătății, dar și consolidarea capacităților de punere în aplicare a Agendei 2030. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău