Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană: „După ce Moldova și Țara Românească au devenit o singură țară, sentimentul unității a crescut”

  • 01 Decembrie 2023 13:47
Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană: „După ce Moldova și Țara Românească au devenit o singură țară, sentimentul unității a crescut”

Puterea interioară a românilor din țară sau din afara ei este dată de măsura în care vor avea capacitatea ca după peste 30 de ani de când și-au câștigat libertatea și la aproape 20 de ani de când au intrat în lumea euroatlantică să îmbrățișeze Ideea Națională și să vadă cu luciditate ce împiedică atingerea întregului potențialul”, a transmis secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, într-o postare pe Facebook dedicată Zilei Naționale a României, transmite Radio Chișinău.

 
„După ce Moldova și Țara Românească au devenit o singură țară, sentimentul unității a crescut și toate teritoriile locuite de români au început să vibreze, întrezărind posibilitatea realizării întregului vis. Conștiința românilor de pretutindeni s-a încărcat cu realitatea acestui vis românesc total, iar ceea ce pâna atunci nu exista nici măcar ca posibilitate a devenit o datorie a tuturor. Și astfel, Unirea cea Mare de la 1918 a devenit un proiect politic clar, gândit și pregătit cu răbdare, în așteptarea momentului favorabil care a venit la timp, ca o vreme a culesului, pentru rodul crescut din sămânța plantată de bonjuriștii de la 1848.
 
Revoluția de la 1848, Primul Război al Crimeii, Primul Război Mondial, invadarea Cehoslovaciei, căderea Zidului Berlinului, 11 septembrie 2001 - fiecare dintre aceste momente a deschis pentru România ferestre de oportunitate pe care politicienii de atunci le‑au putut exploata așa cum s‑au priceput ei mai bine. Mica Unire, Marea Unire, jocul dintre blocuri din anii 1970, consensul de la Snagov, care a condus la aderarea noastră la NATO și la UE, au fost bornele aceluiași instinct al oportunității de care au dat dovadă elitele românești de fiecare dată când contextul internațional a permis avansarea Proiectului Național.
 
Însă, niciodată de-a lungul existenței României moderne nu am avut ca astăzi, mai mult decât o alianță militară, o apartenență la structuri de integrare atât de intime cu Occidentul.
 
Dacă, până la intrarea în NATO și în UE, România – în diversele sale întrupări statale cu geometrie variabilă, în funcție de raportul de forțe între marile puteri – era mai degrabă o bucată importantă de geografie strategică, astăzi Occidentul instituțional este aici.
 
Puterea noastră interioară, a românilor din țară sau din diaspora, este dată de măsura în care vom avea capacitatea ca, după peste 30 de ani de când ne‑am câștigat libertatea și la aproape 20 de ani de când am intrat în lumea euroatlantică, să reîmbrățișăm Ideea Națională și să vedem cu luciditate ce ne împiedică să ne atingem întreg potențialul. Toți aparținem unei singure națiuni față de care avem obligația să ne strângem rândurile și să‑i dăm șansa unui nou început.
 
„La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis Mircea Geoană.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
20
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău