Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu adjunctul asistentului secretarului general al NATO, Burcu San

  • 14 Iulie 2022 15:20
Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu adjunctul asistentului secretarului general al NATO, Burcu San

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Burcu San, adjunctul asistentului secretarului general al NATO. Vizita reprezentantului Alianței la Chișinău se înscrie în calendarul dialogului anual tradițional pe care îl au ambele părți cu privire la implementarea unor programe de cooperare bilaterală.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, secretarul de stat a trecut în revistă prioritățile curente ale autorităților Republicii Moldova, evidențiind în special avansarea procesului de integrare europeană a țării, reforma justiției, combaterea corupției, gestionarea subiectelor de securitate și provocărilor de ordin social-economic. Reformarea și modernizarea sectorului de securitate și apărare în conformitate cu cerințele mediului actual de securitate la fel rămâne un obiectiv important. În context, a fost subliniată importanța avansării cooperării bilaterale în cadrul programelor NATO.

Oficialul NATO a reconfirmat sprijinul Alianței pentru parteneriatul cu Republica Moldova, fiind reiterată susținerea organizației pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și respectul pentru statutul de neutralitate al țării. De asemenea, a fost exprimată disponibilitatea Alianței de a sprijini în continuare procesele de reformare și modernizare din Republica Moldova, în baza solicitărilor autorităților de la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:3,09 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău