Secretarul Ambasadei Ruse la Chișinău, beat la volan (VIDEO)
-
17 August 2016 14:24
Un șofer cu semne vizibile de ebrietate, la volanul unui automobil de model VW Passat, cu plăcuțe de înmatriculare CD 115 PR, ar fi fost la un pas de a accidenta câțiva tineri care se aflau la odihnă pe malul râului Nistru, în localitatea Molovata Nouă, iar incidentul ar fi avut loc în seara zilei de luni, 15 august. Martorii susțin că automobilul era condus cu…
Un șofer cu semne vizibile de ebrietate, la volanul unui automobil de model VW Passat, cu plăcuțe de înmatriculare CD 115 PR, ar fi fost la un pas de a accidenta câțiva tineri care se aflau la odihnă pe malul râului Nistru, în localitatea Molovata Nouă, iar incidentul ar fi avut loc în seara zilei de luni, 15 august. Martorii susțin că automobilul era condus cu viteză și avea inclus girofarul. Mai mult, din filmulețul postat pe youtube șoferul s-a arătat deranjat când a văzut că este filmat.
După cum relatează mai multe medii de informare, la volanul mașinii cu numere diplomatice care ar aparține Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, s-ar afla Secretarul Ambasadei, Renat Aderjanov.
Serviciul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare a anunțat că INP s-a autosesizat pe marginea secvențelor video apărute pe internet.
"Comportamentul lui este suspect, are semne vizibile de ebrietate, iar poliția se autosesizează pentru a verifica dacă bărbatul din imagini a încălcat legea", a declarat seful politiei moldovene, Alexandru Panzari, pentru deschide.md.
Și Ministerul moldovean de externe a luat notă de comportamentul diplomatului rus, surprins cu semne vizibile de ebrietate în timp ce se afla la volanul mașinii de serviciu.
"Ministerul a verificat informațiile și urmează demararea procedurilor care se impun în asemenea situație. Este vorba de convocarea responsabililor din cadrul Ambasadei, dar și a persoanelor nemijlocit implicate în acest caz, iar mai târziu, în funcție de circumstanțe -urmează sesizarea organelor de resort", a declarat ofițerul de presă al MAEIE, Anastasia Nani.