Sechestru la Direcția construcții capitale
-
03 Mai 2016 12:08
Sechestrul la Întreprinderea municipală Direcția construcții capitale a Primăriei Chișinău a fost pus în dosarul reparațiilor de la liceul teoretic Mihail Koțiubinski din capitală.
Reparațiile au fost efectuate în 2006, iar de atunci municipalitatea se judecă cu compania care a prestat serviciile pe motiv că cea din urmă declară că lucrările nu au fost achitate integral. Informația a fost precizată pentru IPN de către Ion Crețu, administratorul provizoriu stabilit de instanță la Direcție.
Ion Crețu a menționat că nu cunoaște foarte multe detalii din dosar și că acum se află la etapa de observare. Totodată, acesta va pregăti un raport privind temeiurile de a iniția procedura de insolvabilitate a Direcției construcții capitale, așa cum cere creditorul - SC „Fastcomtrans” SRL.
SC „Fastcomtrans” SRL cere încă 6 milioane de lei pentru reparațiile făcute la liceu, plus dobânzi pentru întârzierea achitării. Dosarul dat a trecut prin mai multe instanțe fiind de câteva ori casat chiar. Anul trecut, primarul general, Dorin Chirtoacă, a mers la liceul menționat și a dat jos câteva bucăți din peretele construcției menționând că reparația a fost făcută foarte prost. Potrivit primarului, „Fastcomtrans” SRL este o companie a actualului consilier municipal socialist, Oleg Onișcenco.
Recent Curtea de Apel Chișinău a pus sechestru pe toate bunurile Direcției construcții capitale a primăriei municipiului Chișinău și a stabilit un administrator provizoriu pentru această structură, una dintre cele mai bogate din punct de vedere patrimonial, care riscă să intre în proces de insolvabilitate. Instanța de apel a luat aceste și alte măsuri după ce a examinat cererea introductivă depusă de reprezentantul creditorului SC „Fastcomtrans” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul ÎM „Direcția construcții capitale” a Primăriei municipiului Chișinău. Măsurile respective au scopul de a preveni modificarea stării bunurilor debitorului.