Sebastian Burduja: România poate fi și va fi un stâlp de stabilitate și un hub energetic, cel puțin în domeniul furnizării de gaze
-
09 Noiembrie 2023 18:23
România poate fi și va fi un stâlp de stabilitate și un hub energetic, cel puțin în domeniul furnizării de gaze, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Aspen - GMF Bucharest Forum, ce are loc până vineri, relatează Agerpres.
"Cred că, în mare, Europa a reușit să găsească diverse metode pentru a nu mai depinde de gazul rusesc. România stă excelent la capitolul acesta, Europa, în general, nu prea. Ieri (miercuri - n.r.) am avut o discuție cu ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, Peter Szijjarto, iar acesta a afirmat că ei nu pot, realist vorbind, să se decupleze de la gazul rusesc în acest moment. Am analizat posibilități pentru a consolida interconectarea, astfel încât (Ungaria - n.r.) să poată folosi gaz nu doar din România, ci și din alte piețe decât Rusia. A fost deschis la ideea aceasta", a punctat el.
Potrivit lui Burduja, România a făcut progrese și în ceea ce privește energia verde.
În opinia sa, Legea privind măsurile necesare pentru realizarea de operațiuni pentru exploatarea energiei eoliene offshore va fi completă până la finalul anului.
"Avem perspectiva câtorva proiecte mari în Marea Neagră, care vor fi operaționale în 2032 - 2033", a completat Sebastian Burduja.