Se simt intimidați de către colegii de pe ruta 155

  • 10 Iulie 2014 09:32
Se simt intimidați de către colegii de pe ruta 155

Mai mulți șoferi de microbuz din capitală susțin că sunt nevoiți să-și sisteze activitatea din cauza că sunt intimidați de către colegii de pe ruta 155, care au declarat grevă.

Informația a fost confirmată pentru IPN de către doi administratori de rute.

Administratorul rutelor 110, 104, 171 și 174, Mihai Reus, a declarat că șoferii de pe rutele 104 și 110 activează în regim normal, însă cei ce de pe rutele 171 și 174, care își au traseul pe lângă stația terminus a rutei 155, sunt amenințați cu răfuială fizică și cu deteriorarea unităților de transport. Și administratorul rutei 180, Ofrim Nuțu, a confirmat că șoferii sunt amenințați, dacă nu se vor alătura protestelor.

Administratorul rutei 155, Afanasie Smochin, a declarat pentru IPN că nu el este organizatorul protestelor, ci șoferii, nemulțumiți de presiunea din partea poliției și de tariful mic pentru călătoria cu microbuzul.

Aproximativ 15 rute de microbuz ar fi intrat în grevă. Este vorba de rutele 120, 166, 160, 190, 192 101, 191, 105, 140, 123, 119, 112 ș.a. Deocamdată Direcția Transport din municipiul Chișinău nu deține informații exacte în privința acestor rute de maxi-taxi. Primăria a anunțat că va suplini numărul de troleibuze și autobuze, iar traseele troleibuzului 24 a fost prelungit până la Telecentru și cel a autobuzului nr.5 până la Megapolis Mall, în Sectorul Ciocana.

Potrivit legii, decizia de majorare a tarifului în transportul public este de competența Consiliul Municipal.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
28,32
Cer acoperit de nori
Umiditate:53 %
Vint:3,49 m/s
Sun
22
Mon
23
Tue
23
Wed
24
Thu
23
Arhivă Radio Chișinău