Se propune majorarea normelor financiare pentru alimentarea copiilor cu 40%

  • 27 Ianuarie 2022 15:08
Se propune majorarea normelor financiare pentru alimentarea copiilor cu 40%

Ministerul Finanțelor propune majorarea cu 40% a normelor financiare pentru alimentarea copiilor și elevilor în instituțiile de învățământ, începând cu 1 februarie, transmite IPN.

De alimentare gratuită beneficiază copiii din instituțiile de educație timpurie, elevii claselor a I-IV-a, elevii claselor a V-XII-a din instituțiile de învățământ din raioanele de est ale Republicii Moldova subordonate Ministerului Educației și din instituțiile de învățământ din raionale Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi amplasate în Zona de Securitate. De asemenea, se alimentează gratuit copiii și elevii din școlile de tip internat și sanatorial, elevii din liceele-internat cu profil sportiv, precum și elevii din sistemul de învățământ profesional tehnic secundar.

Normele financiare diferă de la o treaptă de învățământ la alta. Pentru instituțiile de educație timpurie – de la 4,90 lei/zi la 22,50 lei/zi, pentru instituțiile de învățământ special – 34,50 lei/zi, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal – 10,80 lei/zi, pentru instituțiile de învățământ liceal cu profil sportiv – 46,60 lei/zi (clasa V-VII) și 61 lei/zi (clasa IX-XII), pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar – 12 lei/zi.

În urma majorării normelor financiare, acestea vor constitui: în instituțiile de educație timpurie – de la 6,90 lei/zi la 31,50 lei/zi, pentru instituțiile de învățământ special – 48,30 lei/zi, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal – 15,10 lei/zi, pentru instituțiile de învățământ liceal cu profil sportiv – 65,00 lei/zi (clasa V-VII) și 85,40 lei/zi (clasa IX-XII), iar pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar – 16,80 lei/zi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău