După un an de la instaurarea ocupației sovietice, mii de persoane au fost trimise la muncă forțată în regiuni îndepărtate ale Siberiei.  În iunie 1941 autoritățile sovietice au trecut la acțiuni mai dure de luptă împotriva așa-numiților ”dușmani ai poporului” - deportările. Proprietatea privată în mare parte a fost scoasă în afara legii. Ilegală a devenit și religia, în locul acesteia a început promovarea ateismului militant, menit, după cum ne-a mărturisit istoricul Marius Tărâță, să distrugă orice obicei religios. 

„Pe lista represaților au fost incluși primari, lucrători ai judecătoriilor, jandarmi cât și țărani mai înstăriți. Au fost împărțiți în două categorii: cei deportați pentru cinci ani și cei deportați pentru 20 de ani. Cei incluși în a doua categorie erau considerați mai periculoși, erau așa-zișii culaci, țăranii care aveau mult mai mult pământ. Cifrele exacte ale victimelor, nici în baza documentelor de arhivă nu pot fi stabilite. Martorii și supraviețuitorii acelor acte au murit deja”, a mărturisit istoricul Marius Tărâță. 

Deportările, care au țintit în special elitele, au avut rolul de a distruge coloana vertebrală a poporului, ca mai apoi să-i determine pe cei rămași acasă să accepte mai ușor colectivizarea și exproprierea de bunuri, spune, la rândul său, istoricul Ion Varta. Datele oficiale arată că aproximativ 70 de mii de români basarabeni au fost strămutați cu forța în Siberia și Kazahstanul de Nord,  în cele trei valuri de deportări. Potrivit lui Ion Varta această cifră ar fi însă cu mult mai mare. 

„Eu cred că este vorba de aproximativ 80 de mii de persoane deportate, părinți, copii, bunici. Foarte mulți copii. Sunt cazuri când copiii nu avea nici un an, erau în fașă și au fost și ei deportați. Ce vină aveau ei fața de regimul sovietic de ocupație? De fapt toată lumea a fost absolut nevinovată. Toți cei care au fost deportați nu avea nicio legătură cu învinuirile absolut stupide. Era floarea națiunii, cea mai harnică parte a populației, care a reușit prin muncă asiduă să-și agonisească niște bunuri”, spune  Ion Varta. 

Datele oficiale arată că aproximativ 25 de mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică. Au urmat alte doua valuri, - în 1949 și 1951, -  în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane. 

Mulți dintre ei, mai ales dintre cei din primul val, au dispărut fără urmă, și este puțin probabil să se afle ceva despre soarta lor, în condițiile în care Federația Rusă, potrivit tvrain.ru, a început distrugerea  documentelor de arhivă care conțin informații despre cei ce au vut de suferit în urma represaliilor din URSS.