Se împlinesc 35 de ani de la primul „Pod de Flori” – momentul în care nu au mai existat frontiere între România și Republica Moldova
-
06 Mai 08:35
Sursa Foto: Andrei Vartic, 6 mai 1990
Cu 35 de ani în urmă, pentru o perioadă scurtă de timp, între România și Republica Moldova nu a existat graniță. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-română a putut fi traversată fără acte. Momentul a fost numit „Podul de flori”.
Chiar dacă scopul reunificării nu a fost atins atunci, momentul Podurilor de flor” a reactivat multor oameni conștiința faptului că indiferent de ce parte a Prutului trăiesc, aparțin unui singur neam.
Evenimentul a fost reflectat și în artă, în filmul Podul de flori de Thomas Ciulei. Subiectul filmului este existența de zi cu zi a familiei Arhir din satul Acui, Republica Moldova, cu tatăl care rămâne acasă să lucreze pământul și mama plecată în străinătate la lucru, totul în perioada când a avut loc evenimentul Podul de flori. Podul de flori este o coproducție româno-germană între Europolis Film, Studioul de Creație Cinematografică a Ministerului Culturii și Ciulei Films Germania.
Filmul regizat de Thomas Ciulei a obținut în anul 2008 Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft” (Amintire și Viitor), precum și premiul „goEast” în memoria lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film goEast din Germania care a avut loc în perioada 9–15 aprilie 2008. Filmul lui Thomas Ciulei a câștigat în același an și Premiul Bibliotecilor, precum și o mențiune la ediția 2008 a Festivalului internațional de filme documentare Cinéma du Réel, desfășurat la Paris în perioada 7–18 martie 2008.
Mii de oameni din România și Republica Moldova au refăcut pe 11 iulie 2015 celebrele Poduri de Flori de la Prut. Emoții puternice între participanți, miile de români s-au îmbrățișat după trecerea Prutului. Basarabenii au fost primiți cu urale și buchete de flori.
Participanții Republica Moldova la eveniment au trecut pe jos podul feroviar Eiffel, aflat la 20 km de Iași, spre România. Printre aceștia s-au aflat și cei o mie de tineri porniți pe jos din Marea Adunare Națională de la Chișinău, spre București, în Marșul lui Ștefan cel Mare, pentru a cere reunificarea celor două state românești.

