Se împlinesc 28 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, actul fondator al Uniunii Europene
-
01 Noiembrie 2021 13:10
Astăzi se împlinesc 28 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 de 12 state membre ale Comunității Europene, transformând comunitatea în ceea ce astăzi cunoaștem drept Uniunea Europeană. În prezent, doar 11 din statele respective mai sunt țări membre ale UE, după ce Marea Britanie a devenit, la 1 februarie 2020, primul stat care a ieșit din Uniune, transmite caleaeuropeana.ro.
Tratatul de la Maastricht este cunoscut drept actul oficial de naștere a Uniunii Europene, el fiind semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 după ratificarea sa de către toate statele membre. Negocierile au fost finalizate în decembrie 1991, potrivit sursei citate.
Documentul a marcat începutul “unei noi etape în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”.
De altfel, prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană ia naștere sub această denumire.
”1 noiembrie 1993 – 12 state membre UE. 1 noiembrie 2020 – 27 state membre UE. Astăzi se împlinesc 28 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, piatra de temelie a Uniunii Europene. Tratatul stabilea norme clare pentru viitoarea monedă unică, pentru politica externă și de securitate și pentru o cooperare mai strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne”, a scris Reprezentanța Comisiei Europene într-o postare pe Facebook pentru a marca momentul.
Cele 12 state ale Comunităților, în baza a trei piloni – Comunitățile, cooperare în materie de politică externă și de securitate comună, cooperare în materie de justiție și afaceri interne – semnează Tratatul de la Maastricht ce înființează Uniunea Europeană.
Tratatul prevedea crearea monedei unice – euro, înființarea Uniunii economice și monetare și menționa, pentru întâia oară, sintagma de cetățenie europeană. Totodată, piața unică europeană – bazată cele patru libertăți de circulație (bunuri, capitaluri, persoane și servicii) – a devenit garant al bunăstării europene.
Prin Tratatul de la Maastricht a fost înființat și Comitetul European al Regiunilor, adunarea UE a autorităților locale și locale din statele membre ale Uniunii Europene care în anul 2019 a împlinit 25 de ani de la crearea sa propriu-zisă.
Astăzi, la 28 de ani distanță de la intrarea în vigoare a importantului document, Uniunea Europeană este compusă din 27 de state membre, după ce Marea Britanie a părăsit UE la 1 februarie 2020, devenind primul stat în această ipostază politică. Pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană sunt condusă de două femei, Ursula von der Leyen și Christine Lagarde, iar UE – instituțiile și statele membre – a pornit pe calea redresării economice prin cel mai amplu pachet financiar din istorie (750 de miliarde de euro) conceput pe filosofia punerii în comun a datoriilor și a lansat Conferința privind viitorul Europei, un amplu demers instituțional, politic, dar și cetățenesc, care ar putea implica amendarea Tratatelor Uniunii Europene.