Se estimează o scădere cu 15% a recoltei de struguri

  • 14 Noiembrie 2023 16:23
Se estimează o scădere cu 15% a recoltei de struguri

O scădere cu 15% a recoltei de struguri se estimează în anul 2023. Dacă la începutul primăverii se estima o recoltă de aproximativ 260 de mii de tone de struguri tehnici. Acum, din cauza secetei severe din august și lipsei de precipitații, estimările s-au redus la aproximativ 230 de mii de tone, a precizat secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, transmite IPN.

Cifra este estimativă. Cantitatea exactă de struguri recoltați se va cunoaște după ce producătorii vor prezenta declarațiile de producere, după 15 ianuarie 2024. Producția va fi mai mică, dar calitatea strugurilor este bună, ceea ce înseamnă că vor fi vinuri bune, a spus Andrian Digolean.

Și la nivel mondial se atestă o recoltă slabă de struguri, mai ales emisfera sudică și unele țări europene mari producătoare de vin. Organizația Internațională a Viei și Vinului arată că producția mondială de vin din 2023 va fi în medie de peste 24 de miliarde de litri, ceea ce ar însemna cu 7% mai puțin față de 2022 și cel mai redus nivel din 1961.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău