Se dădeau specialiști în sănătate și tratau bolnavii dependenți de droguri și alcool. De fapt, era un grup criminal

  • 05 Iulie 2019 18:29
Se dădeau specialiști în sănătate și tratau bolnavii dependenți de droguri și alcool. De fapt, era un grup criminal

Ofițerii de investigație ai Direcției pentru combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații și polițiștii Direcției generale urmărire penală în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au deconspirat activitatea ilegală a unui grup criminal din Ucraina, care își desfășurau activitatea criminală pe teritoriul Republicii Moldova.

În urma documentării sa stabilit că, grupul criminal era format din cinci persoane cu vârsta cuprinsă între 38 și 41 ani, originare din Ucraina, regiunea Donbas și Odessa. Aceștia urmărind scopul de însușire a valorilor materiale, prin abuz de încredere și înșelăciune a cetățenilor Republicii Moldova, se prezentau în calitate de specialiști în medicină abilitați în domeniul tratării persoanelor dependente de droguri și alcool. 

Pe durata tratamentului de 28 zile, victimile erau plasate într-o casă amplasată în raionul Orhei, fiind private de libertate. Iar sub pretextul vindecării viciilor, membrii grupării administrau ilegal persoanelor deținute, diverse medicamente fabricate în Ucraina, destinate tratamentului persoanelor bolnave de schizofrenie, fără careva prescripții medicale, provocându-le somnolență pentru o perioadă îndelungată, iar ulterior, dereglări de sănătate. 

Astfel, în schimbul acestor servicii prestate ilegal, membrii grupului criminal însușeau de la cetățenii Republicii Moldova sume bănești impunătoare, și anume până la 15 000 lei. Ulterior, durata tratamentului ilegal era prelungit pe un termen nedeterminat, iar sumele bănești erau achitate de către rudele victimelor la solicitarea membrilor grupului criminal. 

Actualmente au fost identificați șapte cetățeni ai Republicii Moldova în calitate de părți vătămate, care au avut de suferit daune morale și materiale în urma activității ilegale a acestui grup criminal prin înșelăciune și abuz de încredere. Victimele au fost supuse expertizei medicale, pentru stabilirea gravidității prejudiciului adus stării de sănătate. 

Menționăm că, membrii grupării anterior au fost judecați pentru comiterea altor genuri de infracțiuni pe teritoriul Ucrainei, precum: comercializarea ilegală a drogurilor, răpiri de persoane, tîlhării, jafuri, furturi. 

Bănuiților li se încriminează comiterea infracțiunilor de privațiunea ilegală de libertate și escrocherie, iar dacă vinovăția aceastora va fi demonstrată, aceștia riscă privațiune de libertate pe un termen de la 3 pînă la 7 ani. 

Poliția efectuează în continuare acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

 

Se dădeau specialiști în sănătate și tratau bolnavii dependenți de droguri și alcool. De fapt, era un grup criminal

Se dădeau specialiști în sănătate și tratau bolnavii dependenți de droguri și alcool. De fapt, era un grup criminal

Se dădeau specialiști în sănătate și tratau bolnavii dependenți de droguri și alcool. De fapt, era un grup criminal

Se dădeau specialiști în sănătate și tratau bolnavii dependenți de droguri și alcool. De fapt, era un grup criminal

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău