Se dădeau drept angajați ai băncilor și sustrăgeau bani de pe card. Două persoane au fost reținute
-
27 Septembrie 2021 13:27
Polițiștii și procurorii au destructurat un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare a cetățenilor.
Acțiunile de investigație și urmărire penală au fost desfășurate de ofițerii secției investigare infracțiuni și urmărire penală din cadrul Direcției de Poliție de comun cu angajații IP Buiucani, procurorii Procuraturii mun. Chișinău, cu sprijinul mascaților de la BPDS ,,Fulger” a IGP și a angajaților unei bănci comerciale, care, au acordat suport informațional.
Schema infracțională a suspecților: apelau cetățenii prin aplicația ”viber”, prezentându-se drept angajați ai băncii, iar sub pretextul să îi apere de o fraudă, câștigau în acest fel încrederea posesorului de card, care, îi dictează datele și codurile la telefon, astfel oferindu-le escrocilor posibilitatea să le sustragă mijloacele financiare de pe carduri. După sustragerea banilor de pe cardurile bancare a cetățenilor, suspecții le transferau pe conturile lor, sau prin intermediul portmoneelor crypto-valutare erau convertiți în cryptomonede ”Bitcoin” și ”Litecoin”, inclusiv mijloacele bănești erau extrase de la diferite bancomate, se arată în comunicat.
Suspecții, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, pe parcursul anului 2020 până în prezent, au săvârșit peste 40 extrageri de pe conturile bancare a mai multor persoane, prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la circa un milion de lei.
La fel s-a stabilit că, coordonatorii acestor infracțiuni se află în detenție în penitenciarele din Republica Moldova și la moment se petrec măsuri în privința acestora.
De asemenea, au mai fost efectuate 5 percheziții, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, cât și carduri bancare.
Urmare a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație doi bărbați au fost plasați în arest pentru 30 de zile, unul fiind recent eliberat din Penitenciarul nr. 4 Cricova al ANP și alte două persoane care la moment se dețin în Penitenciarele ANP.
Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.
Procurorii și polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea infracțională.
Pentru a nu fi victima escrocilor, Poliția intervine repetat cu un mesaj către cetățeni:
– Dacă ați fost contactat de persoane străine și se prezintă ca fiind angajați ai băncii nu aveți încredere, mai întâi verificați informația;
– Nu comunicați datele bancare persoanelor pe care nu le cunoașteți;
– Dacă doriți de a vinde careva bunuri prin intermediul relelor de socializare, nu acceptați să fie efectuate tranzacțiile prin intermediul cardului bancar.
Rețineți că, pentru a recepționa o sumă în contul dvs., este necesar să furnizați DOAR numărul cardului. Solicitarea altor date, precum Cod PIN, data expirării, codul CVV2/CVC2 – reprezintă motiv de alarmare și renunțare la tranzație!
Nu furnizați datele dvs. personale aferente cardului bancar drept răspuns la solicitări prin mesaje electronice, sms-uri, prin telefon, sau prin intermediul paginilor web care nu sunt destinate efecturării plăților pentru bunuri sau servicii!
Pentru a vă proteja de fraude este nevoie să cunoașteți că Banca niciodată NU solicită:
– expedierea datelor cu caracter personal prin telefon, sms, email sau rețele de socializare;
– furnizarea oricăror date aferente contului dvs. bancar prin metodele menționate mai sus;
– poze cu cardul bancar;
– coduri PIN, parole și alte date – prin intermediul canalelor dubioase.
În caz că vi s-a întâmplat asemenea caz, apelați de urgență cel mai apropiat Inspectorat de Poliție sau serviciului unic 112.