Se anunță bătălia pentru Moldova, în legătură cu vizitele oficialităților străine la Chișinău (Deschide.md)
-
02 Iunie 2019 13:54
„Se anunță bătălia pentru Moldova”, scrie Deschide.md, cu referire la vizitele anunțate pentru săptămâna viitoare la Chișinău. Este vorba de vicepremierul rus Dmitri Kozak, comisarul european Johannes și Bradley A. Freden, directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu relațiile cu Ucraina, Moldova și Belarus.
„Dar să vedem care și ce vrea: Kozak îl vrea pe Dodon și compania la guvernare. Și asta indeferent cu cine. C-o fi cu ACUM ori cu PD – totuna pentru Kremlin. Dodon, din câte se știe, vrea ministere-cheie, precum acel al externelor. Rolul lui e același că și al Tiraspolului: să zădărnicească orice încercare a Chișinăului de apropiere cu UE. În caz contrar, orice altfel de zădărnicire și bardac, precum alegerile anticipate, de exemplu, e la fel de acceptabil. Hahn și Freden vor ca Moldova, cu scârț ori ba, dar să continue procesele euro-integratoare ceea ce înseamnă că PSRM nu au ce căuta în guvern”, scrie Deschide.md
„Scopurile concrete ale vizitei nu sunt clare, iar în contextul crizei politice prin care trece R. Moldova, vizita are mai mult conotații politice și geopolitice, decât economice”. Publicația economică Mold-street comentează vizita la Chișinău a lui D. Kozak, reprezentant al Kremlinului pentru relații comerciale cu R. Moldova, din punctul de vedere al relațiilor comerciale dintre FR și RM. Mold-street amintește de promisiunile repetate făcute de Igor Dodon vizavi de oportunitățile economice și comerciale oferite de Rusia, în legătură cu acutizarea relațiilor dintre Moscova și Kiev. Ultima dată, în ajunul alegerilor, Dodon și Kozak au discutat la Moscova despre tranzitul prin Ucraina a mărfurilor moldovenești exportate în Rusia, problemele însă nu au fost depășite. Publicația constată în acest context că exporturile spre Rusia scad. Mold-street amintește că în ultimii ani „Rusia a demonstrat cu brio că este gata să folosească diverse mecanisme de strangulare a economiei Moldovei și de influențare a politicului, inclusiv șantajul direct, verbalizat de fostul vicepremier D.Rogozin, pentru a avea la Chișinău o conducere dependentă de Moscova”.
Într-un interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul socialist Grigore Novac acuză deputații Blocului ACUM de „situația în care suntem, presați de timp pentru a crea o coaliție de guvernare, pentru că „nu au dat dovadă de maturitate politică. El a mai declarat că, deși „PSRM nu-și dorește eventuale alegeri anticipate, cu siguranță, socialiștii sunt pregătiți să facă față unui eventual scrutin”.
Pe de altă parte, deputatul din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Blocul ACUM, Sergiu Litvinenco, spune pentru aceeași publicație că formarea unei majorități parlamentare „nu este singura soluție care există, mai ales ținând cont de situația specifică creată după alegerile din 24 februarie. Noi, blocul ACUM, am propus – și rămânem și astăzi pe această poziție – să ne asumăm responsabilitatea pentru ce se întâmplă în țară printr-un Guvern ACUM. Acest Guvern ar avea 2 sarcini majore – să implementeze și să finalizeze procesul de dezoligarhizare a țării început prin votarea pachetului de dezoligarhizare (scoaterea instituțiilor statului de sub controlul lui Plahotniuc), dar și să deblocheze rapid asistența financiară din afară pentru ca, chiar și pe termen scurt, să putem vorbi de îmbunătățirea vieții oamenilor. Claritate va exista bineînțeles în săptămâna care vine, or 9 iunie este termenul-limită până la care trebuie investit un Guvern, în caz contrar, alegerile anticipate devenind unica soluție posibilă”, spune deputatul într-un interviu pentru Tribuna.md.
Sergiu Sîrbu, despre mitingul democraților: „Ar putea dura o zi, ar putea dura patru zile”, titrează Ziarul de Gardă, care l-a întrebat pe deputatul PD despre faptul că în perioada 5-9 iunie, Partidul Democrat a rezervat Piața Marii Adunări Naționale. „Într-adevăr Partidul Democrat a depus o astfel de declarație prealabilă la primărie, dar mai multe detalii, ce fel de întrunire, cu ce scop, evident că în acest moment nu vă pot da deoarece sunt niște detalii organizatorice. O să fie o surpriză plăcută pentru toată lumea”, ne-a comunicat deputatul.
Pactul Ribbentrop-Molotov, publicat, în premieră, în original. Agora.md relevă partea ce vizează Basarabia.
„În legătură cu sud-estul Europei, partea sovietică a subliniat interesul URSS pentru Basarabia. Partea germană manifestă un dezinteres politic total pentru aceste regiuni. Acest protocol va fi păstrat în secret de ambele părți”, se arată în ultimul punct al documentului. Documentele scanate au fost furnizate de Departamentul istoric și documentar al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei. Pentru prima dată, tratatul de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă a fost publicat în original, inclusiv protocolul secret suplimentar la acesta. Anterior, istoricii aveau la dispoziție doar copiile originalelor germane.