Scurt istoric. De ce se calculează diferit data Paștelui la catolici și la ortodocși

  • 20 Aprilie 16:30
Scurt istoric. De ce se calculează diferit data Paștelui la catolici și la ortodocși

Probabil ați tot auzit că anul ăsta Paștele Catolic pică în aceeași zi cu cel Ortodox. Dar de ce sunt ele diferite totuși și cum se calculează de anul ăsta coincid datele? Jurnaliștii din ENTR vin cu câteva explicații scurte pentru tineri, pe baza datelor istorice.

Ei bine, diferența e dată de faptul că cele Bisericile Catolică și Ortodoxă se organizează după calendare diferite în ceea ce privește stabilirea datei sărbătorilor pascale, transmite G4Media.

Astfel, Biserica Catolică sărbătorește Paștele conform calendarului „gregorian” (inițiat de Papa Grigore al XIII-lea) care coincide cu cel „civil”, cu cea mai mare răspândire în lumea de astăzi

Biserica Ortodoxă sărbătorește Paștele după calendarul „iulian” (introdus de Iulius Cesar) Problema cu acest calendar este că, prin modul său de calcul, a ajuns până în prezent la un decalaj de 13 zile față de calendarul recunoscut la nivel astronomic și universal.

Din acest motiv, cele 2 Biserici au date diferite de sărbătorire a  Paștelui, care oricum nu are o dată fixă în niciunul dintre cele 2 calendare, ci se calculează după o „formulă”.

Ca să mergem și mai mult în istorie, trebuie să ne referim la „Primul sinod ecumenic” din 325 unde s-a stabilit o formulă de calcul a sărbătorilor pascale. Un sinod ecumenic este, pentru creștini, o adunare de episcopi reprezentanți ai unui  număr cât mai mare de biserici locale, care au scopul de  a dezbate fix genul ăsta de probleme, precum și alte tipuri de „învățături” creștine.

Astfel, în acel sinod s-a stabilit formula după care se calculează Paștele, anume „prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocțiul de primăvară”. Ai crede că dacă ambele Biserici utilizează această formulă, atunci ar trebui ca Paștele să fie în aceeași zi, nu? Ei  bine, nu.

În timp ce Biserica Romano Catolică și Bisericile Protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară, bisericile ortodoxe și greco-catolice pornesc calculul de la ziua de 3 aprilie, considerată drept echinocțiu sau 21 martie pe stil vechi, adică după calendarul iulian de care ziceam la început.

După ce am făcut toată această incursiune în istorie, ar mai rămâne de răspuns la o singură întrebare. „Se poate stabili o dată comună universală a Paștelui pentru toți creștinii?”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,57 m/s
Sat
10
Sun
12
Mon
14
Tue
12
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău