Scrisoare deschisă Guvernului și Primăriei | Organizația obștească „JIVA” atrage atenția spre abordarea umană a problemei animalelor fără stăpân

  • 04 Februarie 2019 15:23
Scrisoare deschisă Guvernului și Primăriei | Organizația obștească „JIVA” atrage atenția spre abordarea umană a problemei animalelor fără stăpân

Organizația obștească „JIVA”, care apără drepturile animalelor, adresează o scrisoare deschisă Guvernului și Primăriei capitalei privind situația Centrului de sterilizare a animalelor fără stăpân din Chișinău.

Într-o conferință de presă la IPN, unul dintre membrii organizației, Mihail Golovin, a declarat că, în pofida unor progrese atestate în soluționarea umană a problemei animalelor fără stăpân, încă există multă violență față de acestea.

Mihail Golovin a remarcat că nu există o bază de bază de date despre câinii aduși la centrul de sterilizare, fapt care nu permite o monitorizare adecvată a situației. În cadrul centrului nu este angajată o persoană responsabilă de hrănirea animalelor. Astfel, această sarcină îi revine mediului veterinar, care are însă alte responsabilități. La fel, menționează Mihail Golovin, nu există o linie fierbinte, la care cetățenii să poată solicita ridicarea și sterilizarea animalelor fără stăpân.

Totodată, el crede că ar fi bine ca centrul de sterilizare să fie mutat de pe teritoriul necropolei de animale. În opinia sa, nu este corect să construiești un centru de sănătate a animalelor pe același teritoriu unde acestea sunt îngropate. De asemenea, este necesar ca voluntarii să aibă acces liber la centrul de sterilizare pentru a se putea implica în campanii de adoptare a animalelor sau de căutare a animalului de companie pierdut.

Apărătorii drepturilor animalelor susțin că organizația „JIVA” este deschisă să colaboreze cu autoritățile locale. Își asumă să prezinte un plan de amenajare a unui azil temporar, care să găzduiască animalele până când voluntarii le caută o casă. Un site de adopție a animalelor va fi binevenit în acest sens și menționează că Republica Moldova este în proces de trecere de la abordarea violentă la cea umană de soluționare a problemei animalelor fără stăpân, cerând promovarea în societate a unui mesaj profund de intoleranță la aplicarea violenței față de animale.

Consultanții organizației, atrag atenția că atitudinea violentă față de animale este periculoasă și fac trimitere la studiile recente, care au demonstrat că cine este violent cu animalele poate fi ușor violent și cu oamenii, iar educarea copiilor astfel încât să aibă o atitudine tolerantă față de animale va duce la condamnarea oricărei forme de violență.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojuranl Chișinău
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău