Scriitorul Vladimir Beșleagă își sărbătorește cea de-a 90-a aniversare

  • 25 Iulie 2021 09:26
Scriitorul Vladimir Beșleagă își sărbătorește cea de-a 90-a aniversare
Foto: Gazeta de Chișinău

Scriitorul Vladimir Beșleagă, ex-deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, își sărbătorește astăzi cea de-a 90-a aniversare, informează MOLDPRES.

S-a născut în 1931, la Mălăiești, Grigoriopol. În 1955 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, a făcut stagiul doctoral la aceeași instituție, având tema de cercetare ”Liviu Rebreanu, romancier”. Și-a început activitatea ca publicist colaborând la revistele „Chipăruș”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”. A fost redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1970-1982), secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1971-1976), director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir”, în prezent Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” (1988), notează sursa citată.

În 1956 a debutat editorial cu volumul de proză pentru copii ”Zbânțuilă”, urmat de cărțile ”Vacanța mea” (1959), ”La fântâna Leahului” (1963), ”Vrei să zbori la Lună?” (1964). Își câștigă notorietatea cu romanul psihologic ”Zbor frânt” (1966), publicând ulterior alte lucrări în gen romanesc: ”Acasă” (1976), ”Isai” (1976), ”Ignat și Ana” (1979), ”Durere” (1979), ”Durere frântă” (1981), ”Sânge pe zăpadă” (1985, 1988), ”Cumplite vremi” (1990, 2017), ”Viața și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine” (1988, poem tragic scris în 1969-1970). A semnat lucrări de proză memorialistică, jurnale etc. Manuscrisele mai multor romane ale sale se păstrează în fondurile Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.

Romanele lui Beșleagă au fost traduse în alte limbi. A tradus din operele lui Longos, Erasm din Rotterdam ș.a. A fost distins cu Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). A fost decorat cu  „Ordinul Republicii” (1996, distincție pe care a recuzat-o). În anii ‘90, Vladimir Beșleagă s-a implicat în Mișcarea de renaștere națională, a fost deputat în primul Parlament al Moldovei independente.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
3,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
16
Thu
17
Fri
17
Sat
18
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău