Scriitorul Spiridon Vangheli a împlinit 88 de ani
-
14 Iunie 2020 15:00
Cunoscutul scriitor pentru copii Spiridon Vangheli, prozator, poet, traducător și editor, laureat al Premiului de Stat, deținător al Ordinului Republicii, își sărbătorește duminică, 14 iunie, cea de-a 88-a aniversare, informează MOLDPRES.
În cadrul unui interviu acordat reporterului AIS MOLDPRES, scriitorul Spiridon Vangheli a menționat că lumea copilăriei este una deosebită. „Guguță este cel de-al doilea fecior al meu. Am scris și o carte despre fete – „Crăița”. Mulțumesc pe această cale academicianului Mihai Cimpoi, care mi-a prefațat-o. Mai am de scris vreo două cărți. Un copil îmi scria: „Dumneata te-ai făcut mic ca să ne faci pe noi mari”. Eu zic, să ne ridicăm la nivelul copiilor noștri”, a subliniat Spiridon Vangheli.
Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli este un scriitor și un educator de valoare națională. „Prin tot ce a făcut - prin cărți, prin manuale, prin întâlnirile sale cu cititorii -, el a demonstrat că numai copilul poate face viața mai frumoasă și mai sfântă”, a remarcat Mihai Cimpoi.
Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932 în satul Grinăuți, județul Bălți, astăzi raionul Râșcani. După absolvirea Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” (astăzi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”), a lucrat profesor școlar, apoi redactor la editurile „Cartea Moldoveneasca” și „Lumina”.
A debutat în 1962 cu placheta „În țara fluturilor”, urmată de mai multe volume: „Soarele”, „Pe lume”, „Băiețelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguță”, „Ministrul bunelului”, „Guguță - căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboțel”, „Guguță și prietenii săi”, „Tatăl lui Guguță când era mic” ș.a. Eroul său, Guguță, este îndrăgit atât de micul cititor, cât și de cel matur. Cărțile sale ”Isprăvile lui Guguță” și ”Steaua lui Ciuboțel” au fost traduse în zeci de limbi, printre care: engleză, franceză, germană, cehă, slovacă, japoneză, chineză, armeană, finlandeză, hindi, înregistrând tiraje de milioane de exemplare.
A tradus din poezia universală pentru copii: ”Iepurașul albastru” (1968), ”Fetița din Hiroșima” (1981), ”Peter Pan și Wendy” de James Barrie ((1975, 1988) și ”Pepi Cioraplung” de Astrid Lindgren (1973, 1984). Spiridon Vangheli este unul dintre coautorii ”Abecedarului” (1970, 1990). În 2006 a realizat un proiect de proporții ”Carte de citire și gândire” pentru clasele I-IV în patru volume.
Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu Ordinul Republicii, medalia „Mihai Eminescu”, cu Premiul de Stat al RSSM, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, cu titlul de Maestru al artei și cu cel de Scriitor al poporului.
Sursa:MOLDPRES