Scriitorul Iulian Filip - noi lansări de carte pentru copii

  • 22 Mai 2023 20:59
Scriitorul Iulian Filip - noi lansări de carte pentru copii

Scriitorul pentru copii care pledează pentru studierea artei teatrale în școală, Iulian Filip, a lansat zilele acestea o nouă carte - “Împărțirea frățească a muntelui și a plăcințelelor cu mărar. Dialoguri, scenete, piese”. La lansarea volumlui, care a avut loc la filiala “Ștefan cel Mare și Sfânt” a Bibliotecii Municipale “B. P. Hașdeu”, au participat copii de la Liceul teoretic cu profil teatral “Elena Alistar” și cei de la gimnaziul nr. 68 din localitatea Dobrogea. Elevii, ghidați de dascălii lor, au prezentat mai multe scenete, au declamat versuri ale scriitorului Iulian Filip.

“Pledez pentru limbajul teatral, ca acesta  să fie inclus în porgrama școlară  - de la clasa întâi, până la facultate. Teatrul îți oferă personaje - încerci să realizezi un personaj, să fii altcineva și de aici pornește marea construcție de sine a fiecăruia”, a menționat Iulian Filip.

Scriitorul le-a prezentat copiilor și o altă carte de a sa - “Urmele mele frumoase” -  în care se regăsesc 63 de clavire - piese muzicale, realizate în colaborare cu un grup de compozitori, printre Gheorghe Mustea, Anatol Chiriac, Tudor Chiriac, Daria Radu ș.a.

„Întâlnirea cu Iulian Filip este una simbolică, deoarece, pe lângă frumoasele creații pe care le oferă copiilor, în perioada activității sale ca șef al Departamentului cultură al Primăriei, a contribuit la inaugurarea mai multor filiale de carte românească în Chișinău”,  - a menționat directorul bibliotecii „Ștefan cel Mare”, Lilia Gamarța.

În cadrul diverselor servicii, la biblioteca “Ștefan cel Mare și Sfânt” sunt organizate periodic întâlniri cu personalități din diferite domenii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău