Scriitorul francez Andre Gide a fost comemorat la Biblioteca Națională

  • 25 Noiembrie 2019 17:40
 Scriitorul francez Andre Gide a fost comemorat la Biblioteca Națională

Un șir de publicații despre Andre Gide, unul dintre cei mai importanți scriitori francezi ai secolului 20, și cele mai populare operele ale scriitorului au fost expuse în incinta Bibliotecii Naționale din Chișinău. Expoziția cu genericul: „Deschizător de drumuri noi. Andre Gide – 150 de ani de la naștere” a fost organizată pentru a pune în valoarea personalitatea unui dintre inițiatorii modernismului, curentul literar care a configurat literatura secolului 20, transmite IPN.

Directorul general al Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, a spus că „limba și literatura franceză pe parcursul veacurilor a fost leagănul civilizației europene”. „Atunci când faci cunoștință cu opera lui Andre Gide înțelegi că a fost un străjer al literaturii la sfârșitul secolului 19, începutul secolului 20”. Potrivit Elenei Pintilei, nu în zadar se spune că literatura franceză a fost întotdeauna în avangarda literaturilor europene, iar drept exemplu este Andre Gide, care în opera sa a reflectat fenomenele negative ale civilizației industrializate și influența civilizației asupra dezvoltării umanității.

Serge Casseri, prim consilier și responsabil de cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franței la Chișinău, a menționat că țara sa are multe premii Nobel pentru literatură, unul dintre ele a fost obținut de către Andre Gide. Scriitorul a fost o personalitate complexă, plină de contradicție. Serge Casseri mai menționează că Andre Gide a fost un scriitor foarte angajat, un apărător al clasicismului. Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale – Isabela * Simfonia pastorală – îmbină morala religioasă cu sentimentele, o dezbatere care a ajuns să fie ecranizată.

Carolina Dodu-Savca, decan al Facultății de Litere din cadrul ULIM, a declarat că Andre Gide a fost un rebel, care prin titlul operei „Prometeul înlănțuit” și-a purtat crucea. A fost un rebel al scriiturii, gândirii, dar mai ales al moralei.

Andre Gide, născut în anul 1869, a primit în 1947 Premiul Nobel pentru literatură. Andre Gide este considerat figura marcantă a scenei intelectuale franceze și internaționale, care a dat dovadă de curaj, vorbind deschis despre justiție, homosexualitate, colonialism etc. Opera sa cuprinde poezii, scrieri satirice, pentru teatru, romane, eseuri etc.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:47 %
Vint:3,09 m/s
Fri
17
Sat
19
Sun
20
Mon
21
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău