Scriitoarea Maria Pilchin a pregătit pentru tipar o nouă carte de versuri
-
07 Mai 2021 15:15
Un nou volum de poeme, intitulat „Tu ești rusul cel bun”, a pregătit pentru tipar poetul și criticul literar Maria Pilchin, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Maria Pilchin a menționat că este vorba despre 26 de poeme. „Unele dintre ele sunt mai extinse, altele mai minimaliste. Textele conțin referințe culturale (Anna Karenina, Sapho), istorice (Ceapaev, Kotovski) și geografice (Paris, Moscova, Fălești, Pitești, Ploiești, Costinești, Siberia)”, a precizat scriitoarea.
Volumul apare cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, fiind aprobat de Comisia de selecție pentru editarea cărții naționale.
Maria Pilchin s-a născut pe 26 ianuarie 1982 în satul Răuțel, raionul Fălești. În 2004, a absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat de Stat din Moldova (licență), în 2006 - Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a aceleiași instituții (masterat) și în 2012 - Facultatea de Business și Administrarea Afacerii a Academiei de Studii Economice din Moldova (licență). A editat cărțile: ”Zarathustra e femeie” (2018), ”Poezie, Eros și Putere” (eseuri și texte critice, 2017), ”Realități poetice în zigzag” (critică literară, 2017), ”Poeme pentru Ivan Gogh (poeme), ”Praguri critice” (eseuri, texte critice, interviuri, 2013), ”De mână cu Marele Joker. Eseuri literare” (2013) ș.a.
Maria Pilchin a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A „Literatura”, conferit de președintele României (2018), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Cartea de eseu, critică și istorie literară (2018), Premiul „Mircea Ciobanu” pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, București, 2016, Premiul Academiei de Științe a Moldovei, categoria Tineri cercetători, „Pentru critică literară”, 2013, cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Debut, 2013 ș.a.