Screening gratuit la cancerul de col uterin
-
23 Ianuarie 2017 16:22
În săptămâna 23-29 ianuarie, PAP-testul pe frotiu Babes-Papanicolau poate fi făcut fără plată și la laboratorul privat „Invitro Diagnostics”.
Într-un comunicat de presă remis de instituție se menționează că este o premieră în Republica Moldova când sectorul privat se implică în efectuarea gratuită a testelor pentru screening-ul la cancerul de col uterin. Acțiunea are loc în contextul Săptămânii Europene de Prevenire a cancerului de col uterin.
Din anticamera laboratorului au precizat că femeile pot face testul gratuit în această săptămână, de la ora 7.30 până la ora 17.30, în sediul central al laboratorului, iar în filiale până la ora 16.00. Solicitantele trebuie să aibă cu ele doar un act de identitate.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției medicale, cancerul de col uterin se dezvoltă pe parcursul mai multor ani și trece printr-o fază îndelungată pre-canceroasă înainte de a deveni un cancer invaziv. În stadiile incipiente cancerul de col uterin nu produce sângerări sau durere, astfel că nu există semne de alarmă. Ca factori de risc care condiționează declanșarea bolii sunt: viața sexuală timpurie; schimbarea frecventă a partenerilor sexuali; infecțiile cu transmitere sexuală; avorturile medicale; consumul de tutun și supraponderabilitatea.
Specialiștii recomandă acest screening o dată la trei ani pentru toate femeile cu vârsta între 25 și 61 de ani. Depistarea precoce implică examenul microscopic al celulelor cervicale epiteliale (screening citologic), în scopul detectării celulelor anormale. Programele de screening a cancerului de col uterin previn până la 80% din cazurile de îmbolnăvire, ele fiind recomandate în toate țările UE.
Conform datelor Institutului Oncologic, anual în Republica Moldova sunt înregistrate circa 350 cazuri noi de cancer de col uterin. Pe motiv de adresare tardivă la medic, în fiecare an decedează de cancer de col uterin circa 180 de femei – practic o femeie decedează la două zile din cauza acestei afecțiuni.
Imunizarea împotriva Virusului Papiloma Uman (HPV) în perioada adolescenței este extrem de eficientă și reduce rata dezvoltării cancerului de col uterin.