Screening gratuit, de Ziua Mondială a Diabetului

  • 11 Noiembrie 2021 16:36
Screening gratuit, de Ziua Mondială a Diabetului

Doritorii de a-și măsura nivelul zahărului în sânge vor avea posibilitatea să facă gratuit această analiză în perioada 14-19 noiembrie, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului. Testarea va putea fi făcută în centrele medicilor de familie ale celor cinci asociații medicale teritoriale din Chișinău, precum și în Centrul de Sănătate Cahul și Centrul Medicilor de Familie Bălți, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, lansarea evenimentului va avea loc pe 14 noiembrie, începând cu ora 11.00, la scările de la intrarea în parcul „Valea Morilor” din Chișinău. Acolo vor fi instalate corturi, unde vizitatorii își vor putea măsura glicemia și vor primi informații despre prevenirea și controlul diabetului. În aceeași zi, teste pentru depistarea diabetului zaharat vor fi efectuate și la un mall din capitală.

Teste de glicemie vor putea face toți doritorii, în special cei din grupurile de risc – persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, cele cu obezitate, cu boli cardiovasculare, endocrine, ale ficatului și pancreasului, persoanele care au suferit de COVID-19 etc.

CNAM atrage atenția asupra importanței prevenirii și controlului diabetului. Măsurarea nivelului de zahăr în sânge este cea mai bună metodă de a depista la timp maladia și de a o trata fără a ajunge la complicații.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău