Școlile românești din regiunea transnistreană au început noul an de studii
-
01 Septembrie 2020 14:55
Peste 1600 de elevi și 400 de profesori din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, dar și ceilalți profesori și elevi din școlile de pe malul drept, care se află în Zona de Securitate, în care activează și studiază profesori, și respectiv elevi din stânga Nistrului, au început astăzi anul de studii 2020-2021.
Astăzi, Biroul Politici de Reintegrare a monitorizat procesul de traversare a liniei administrative către instituțiile de învățământ, proces asistat și de reprezentanții Misiunii OSCE în R. Moldova. De asemenea, înainte de întâi septembrie, Biroul a facilitat transferul de manuale, materiale și produse de igienă, alte solicitări de asistență tehnică.
Până la începerea anului școlar, Biroul în comun cu MECC a informat și a comunicat pe bază permanentă cu directorii de școală, iar Ministerul de profil le-a oferit instruiri pedagogilor privind respectarea condițiilor epidemiologice, fiind în contact cu administrațiile instituțiilor de învățământ.
Copiii și profesorii care au traversat linia administrativă au avut asupra sa carnetele de elev, legitimații de serviciu, confirmări ale instituțiilor de învățămînt.
Menționăm că aceste opt instituții de învățămînt cu predare în limba română din regiunea transnistreană se află în gestiunea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și urmează programul de studii similar instituțiilor de pe malul drept al Nistrului.