Schimbare majoră pentru obținerea sau schimbarea pașaportului românesc
-
29 Iunie 2016 16:45

Guvernul României a adoptat astăzi un pachet de măsuri destinate simplificării procedurilor și reducerii eforturilor cetățenilor de procurare a unor documente, precum și consolidării procesului de digitalizare la nivelul administrației publice centrale.
Una dintre ele vizează procedura de eliberare a pașapoartelor, scrie capital.ro.
În vederea simplificării plății taxelor pentru pașaport, au fost comasate cele două taxe astfel încât acestea se vor putea achita într-un cont unic, facilitându-se astfel și plata lor online.
Cea mai mare parte a măsurilor incluse în acest pachet răspund sugestiilor primite din partea cetățenilor prin intermediul platformei online de consultare publică “maisimplu.gov.ro“, prin intermediul căreia s-au primit peste 3.300 de propuneri și aproximativ 32.000 de persoane care au susținut propunerile deja postate.
Multe dintre solicitări au vizat plata taxelor online pentru cât mai multe categorii de taxe și impozite, reducerea numărului de taxe și hârtii, precum și a numărului de copii de pe cartea de identitate, a copiilor legalizate solicitate cetățeanului în relația cu administrația publică, precum și recunoașterea documentelor emise în format electronic cu semnătură electronică.
Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul României a introdus o serie de noutăți pentru reducerea birocrației, simplificarea și digitalizarea procedurii de reducere a documentelor.