Schemă de escrocherie cu un prejudiciu de peste 300 de mii de euro, destructurată de PCCOCS (VIDEO)
-
06 Mai 15:38
Sursa foto: Poliția Republicii Moldova
Ofițerii Direcției Combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS anunță destructurarea unei scheme de escrocherie transnațională, care ar fi provocat victimelor prejudicii de peste 300 de mii de euro. Grupul acționa dintr-un call centru din Chișinău și viza, în special, cetățeni din România, ademeniți cu credite avantajoase.
Potrivit poliției, grupul infracțional acționa sub paravanul unor companii fictive de creditare, convingând victimele să investească bani prin manipulare psihologică și promisiuni false. După ce obțineau acces la datele bancare ale persoanelor, suspecții sustrăgeau fondurile, pe care le transferau ulterior în conturi de tip „wallet”.
Ieri, pe 5 mai, oamenii legii au efectuat o percheziție în oficiul unui call centru din Chișinău, unde își desfășurau activitatea infracțională opt persoane bine instruite. În rezultat, au fost ridicate zeci de telefoane de serviciu, personale, calculatoare, carduri de acces în sediu pe nume diferite.
Totodată, s-a stabilit liderul (team-leaderul) call centrului, un bărbat de 24 ani care, a fost reținut pentru 72 de ore.
Ulterior, a fost reținut și administratorului care gestiona activitatea angajaților, un bărbat de 26 de ani, responsabil de primirea banilor sustrași ilegal de la părțile vătămate. Cei doi au fost plasați în izolatorul de detenție.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 8 la 15 ani, cu amendă de la 750 000 la 1.000.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

