Schemă de corupție la CFM: 15 persoane sunt vizate în colectări ilicite de bani pentru camuflarea abaterilor din transportul de pasageri și bagaje
-
21 Ianuarie 2020 11:31
Șeful Direcției deservire călători și un instructor al Rezervei însoțitorilor de vagoane din cadrul ÎS „Calea Ferată din Moldova" au fost escortați la CNA, astăzi, în urma unor percheziții, desfășurate de ofițerii și procurorii anticorupție. Acțiunea are loc în cadrul a 34 de cauze penale, pornite pentru fapte de corupție, în care sunt bănuiți mai mulți angajați ai întreprinderii, potrivit unui comunicat emis de CNA.
Potrivit materialelor acumulate de CNA, factori de deciziei ai ÎS „Calea Ferată din Moldova" ar fi pus în funcțiune o schemă prin care colectau bani de la însoțitorii de vagoane pentru a camufla neregulile legate de transportarea ilicită de pasageri sau bagaje, dar și pentru a facilita promovările în funcție ale unor angajați. Astfel, au fost identificate cazuri în care șefii de tren colectau de la însoțitorii de vagoane sume ce variau între 300 și 1500 de dolari per rută de tren pentru a nu include în actele de verificare abaterile constatate.
De asemenea, a fost documentat un caz de corupere la promovarea în funcție a unei angajate a Direcției deservire călători. Mai exact, șeful direcției i-ar fi cerut subalternei sale 30 000 de euro pentru a influența persoane cu drept de decizie din cadrul întreprinderii să o avanseze în funcția de șef de tren pe ruta Chișinău - București.
În același dosar, s-a mai constatat că, în perioada octombrie-noiembrie 2019, șase însoțitori de vagon ar fi transmis unui instructor al Rezervei însoțitorilor de vagoane o sumă de bani pentru ca acesta, la rândul lui, să-i determine pe membrii Comisiei de evaluare a actelor să treacă cu vederea neregulile depistate în activitatea însoțitorilor.
Astăzi, ofițerii CNA și procurorii au desfășurat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale 15 angajați ai CFM, aceștia urmând să fie escortați la sediul CNA pentru audieri, iar șeful direcției a fost reținut pentru 72 de ore. Toți 15 sunt bănuiți de corupere pasivă și riscă până la 10 ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupție.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.