Scenariu de șoc. Criza politică lovește în leu, iar cursul euro poate urca la 21 de lei (Mold-street.com)

  • 13 Iunie 2019 15:20
Scenariu de șoc. Criza politică lovește în leu, iar cursul euro poate urca la 21 de lei (Mold-street.com)

Deprecierea monedei naționale continuă și se poate accentua pe fondul crizei politice profunde prin care trece Republica Moldova, susțin experții de pe piață, potrivit Mold-street.com.

Astfel în ultimele trei luni, moneda națională s-a depreciat cu circa 5,8% față de dolar și cu 6,8% față de euro, notează sursa citată.  

Evoluția respectivă ar putea fi apreciată ca pe o simplă fluctuație, dacă nu ar exista contextul politic negativ și anume criza politică ce a cuprins țara după alegerile parlamentare și care în loc să se rezolve se aprofundează.

"Cererea de valută în ultimele zile este în creștere, în special din partea populației și unul dintre factori este anume situația politică din țară și dualitatea puterii. Dacă nu se găsește rapid o soluție, lucrurile s-ar putea agrava", explică specialistul.

Doctorul în economie Sveatoslav Mihalache, care a prognozat încă anul trecut o depreciere lentă dar sigură a leului moldovenesc, susținea că această tendință se va menține și în continuare. Potrivit lui dolarul ar putea trece peste câteva luni de nivelul de 18,4 lei, iar la finele anului 2019 chiar și la un curs de 18,7 lei. În schimb moneda europeană ar putea ajunge și trece de nivelul de 21 de lei și se poate îndrepta spre nivelul de 21,5 și chiar 22 de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
0,52
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău