Scandalul lactatelor | Unii producători preferă să fie amendați decât să se conformeze standardelor (OPINIE)
-
21 Februarie 2018 19:19
Anumitor producători le este mai convenabil sau chiar mai simplu să plătească o amendă, care este de aproximativ 12-15 mii de lei, decât să se conformeze standardelor, pentru că acolo deja este vorba de investiții mult mai mari. De această părere este Sorin Mereacre, președintele Fundației Est-Europene, instituție care a comandat cercetarea de laborator a produselor lactate.
„ANSA a menționat încă o dată faptul că anul trecut au făcut mai multe analize de laborator, anumite inspecții și au depistat produse neconforme la anumiți operatori alimentari și au aplicat, desigur, amenzile în conformitate cu legislația care există la momentul de față. Vedeți că ei au făcut analizele acum în februarie și iarăși se confirmă că anumite produse sunt neconforme”, a declarat Sorin Mereacre într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
Președintele Fundației a menționat totuși că pe piață sunt mai multe produse conforme decât neconforme.
„Trebuie să lucrăm cu acei producători și cu acele produse care încă nu respectă aceste standarde. Deci, consumatorul n-ar trebui să fie speriat foarte tare. Eu cred că ar trebui să urmărească în continuare ce face ANSA, ce rezultate dă, ce produse sunt retrase de pe piață”, a notat Sorin Mereacre.
În opinia sa, este necesar ca autoritățile să lucreze în continuare cu producătorii și cu consumatorii. Trebuie să lucreze mai mult și asupra prevenirii.
Cercetarea comandată de Fundația Est-Europene a arătat că mai multe produse lactate de pe piață conțin grăsimi vegetale peste normă, fapt confirmat și de verificările desfășurate de ANSA, care a aplicat amenzi producătorilor și a cerut retragerea produselor vizate de pe rafturile magazinelor. Totodată, administrația companiei JLC, vizată în verificările efectuate, susține că scandalul laptelui este o campanie de denigrare a imaginii companiei, fără a preciza de către cine este organizată.