Scăderea prețului petrolului l-ar putea forța pe Putin să recurgă la măsuri nepopulare
-
11 Ianuarie 2016 11:03
Prăbușirea prețului petrolului la nivelul minim al ultimilor 12 ani agravează dificultățile economice ale Rusiei, care acum își vede amenințate și prețioasele rezerve valutare, relevă o analiză publicată luni de agenția Reuters.
Căderea burselor în China la începutul noului an a transmis o undă de șoc pe piețele financiare internaționale, antrenând o scădere și mai pronunțată a cotațiilor barilului de petrol Brent, care au ajuns acum la 32 de dolari, de la 45 de dolari cât erau cu o lună în urmă, în condițiile în care la jumătatea anului 2014 aceste cotații erau în jur de 100 de dolari, scrie Agerpres.
Industria petrolieră aduce jumătate din veniturile la bugetul Rusiei și contribuie cu 40% la exporturi. Prin urmare, scăderea continuă a prețului petrolului, coroborată cu efectele sancțiunilor internaționale instituite ca urmare a acțiunilor destabilizatoare ale Moscovei împotriva Ucrainei, creează o situație și mai dificilă pentru președintele Vladimir Putin.
În anul 2016 salariile funcționarilor publici vor fi înghețate pentru al treilea an consecutiv, pensiile vor crește mai puțin decât inflația, iar bunurile din import și vacanțele în străinătate vor deveni mai scumpe. Prin urmare, unii analiști fac o paralelă între actuala situație economică a Rusiei și criza financiară din anul 1998, când rubla a pierdut trei sferturi din valoare.
Deocamdată guvernul rus a reușit să împiedice o devalorizare masivă a rublei apelând la creșterea ratei dobânzii. Rubla a scăzut față de dolar cu numai 2% săptămâna trecută, cursul de schimb fiind de circa 75 de ruble pentru un dolar. Totuși, prognozele indică o creștere a inflației și agravarea recesiunii. Bugetul Rusiei pe anul 2016 este construit luând în calcul un preț al barilului de petrol de 50 de dolari, iar deficitul bugetar estimat în aceste condiții este de 3% din PIB. Dar în cazul celui mai pesimist scenariu, bazat pe o scădere a prețului barilului de petrol sub pragul de 30 de dolari, rezervele valutare, care la începutul lunii decembrie erau de circa 130 de miliarde de dolari, s-ar epuiza în puțin mai mult de un an, fapt care în plus ar crește deficitul bugetar la cel puțin 5% din PIB.
Președintele Putin ar putea lua în calcul și împrumuturi de pe piețele internaționale ori privatizarea unor companii, dar viabilitatea acestor măsuri este îndoielnică, având în vedere costurile ridicate ale împrumuturilor și interesul scăzut al investitorilor străini pentru o piața afectată de sancțiuni internaționale.
Prin urmare, dacă prețul barilului de petrol pe piețele internaționale nu va crește, singura opțiune a liderului de la Kremlin va fi să reducă și mai mult cheltuielile bugetare, decizie ce ar agrava recesiunea, el riscând în plus să-și vadă diminuată cota de popularitate cu doi ani înainte de alegeri.